Cum am câştigat 50 de dolari ”moldoveneşti”

Sâmbătă, 14 Octombrie 2017 03:00 | Publicat în CULTURA
E perioada în care şi bolşevicii "dezgheţau", pentru a închide apoi definitiv, mica iniţiativă particulară în comerţ. Vă amintiţi, cei mai "vechi", de epoca "mandatarilor" noştri? Însă Zoica sare peste cal: are prea multe camere pentru epoca roşie, dar anunţă că deschide un atelier de modă. De fapt, vinde toalete… cu tot cu model! Casa deocheată are protecţia nababului comunist Boris Gus. Spectacolul începe cuminte, dar apoi se dezlănţuie: de la aerul prăfuit comunis ...

Sucursala CFR Marfă Moldova, MUTATĂ de la Iaşi la Galaţi

Miercuri, 13 Septembrie 2017 22:00 | Publicat în ECONOMIE
Adunarea Generală a Acţionarilor CFR Marfă a decis ca, de la 1 septembrie, să se facă o rocadă între Iaşi şi Galaţi. Atribuţiile de regională pe zona Moldova au fost preluate de Galaţi, iar Iaşiul a fost retrogradat la nivel de Centru Zonal de Marfă, aşa cum era Galaţiul până acum. După o perioadă în care se părea că Galaţiul pierde tot ce mişcă şi că tot ce exista aici la un moment dat – la nivel de regionale, sucursale etc. ale diferitelor instituţii sau compan ...

Dodon, ameninţări voalate pentru unionişti

Duminică, 03 Septembrie 2017 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
În contextul în care România va sărbători, anul viitor, centenarul Marii Uniri, iar unioniştii pregătesc, printre altele, un marş de amploare, de la frontieră şi până la Chişinău, preşedintele moldovean Igor Dodon a declarat, din nou, că nu trebuie admisă o unire a Republicii Moldova cu România, adăugând că cetăţenii care se pronunţă împotriva statalităţii Moldovei trebuie declaraţi în afara legii, informează Agora.md. "Noi ne-am pronunţat cu un proiect de lege, ...
Am avut sâmbătă ocazia să primesc răspunsuri interesante de la Excelenţa Sa dr. în Istorie Mihai Gribincea, ambasadorul Republicii Moldova (R.M.) în România, prezent la o mare sărbătoare, onorată de români din judeţ şi de la Chişinău, de oameni ai locului, întâlnire  de mare suflet, în cadrul căreia, în faţa şcolii Şcolii Gimnaziale “Alexei Mateevici” din Movileni  s-a ridicat primul bust al poetului „Limbii noastre” de pe partea dreaptă a Prutului. Cu doctor ...

Miştouri politice peste Prut

Luni, 24 Iulie 2017 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Aţi auzit deja de cererea pe care parlamentarii moldoveni au făcut-o către marele URS, de a retrage trupele militare din Transnistria, nu? Ei bine, chiar dacă preşedintele Dodon nu a primit vestea foarte bine şi a denunţat cererea parlamentarilor, în încercarea de a rămâne prieten la cataramă cu amicul Vladimir Putin, miştourile politice nu se opresc aici. Parlamentarii moldoveni au dat interzis oricărui avion militar rusesc în spaţiul aerian moldovenesc, oprind astfel intrarea ...

Şedinţă comună de Guvern, la Chişinău

Vineri, 21 Iulie 2017 20:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Premierul Mihai Tudose a anunţat, vineri, 21 iulie, la Chişinău, că în urma discuţiilor avute cu omologul moldovean, Pavel Filip, s-a stabilit organizarea, în toamnă, a unei şedinţe de guvern comună, aceasta urmând să aibă loc în capitala Republicii Moldova. "Am stabilit cu domnul prim-ministru o şedinţă comună de guvern în toamnă la Chişinău şi până atunci întâlniri lunare la nivel de echipe de miniştri pentru a impulsiona proiectele comune”, a anunţat premierul ...
Odată ce Galaţiul a devenit unul dintre marile centre industriale ale ţării, accidentele de muncă au crescut foarte mult ca frecvenţă. Astfel, s-a impus crearea, în cadrul Spitalului Judeţean proaspăt construit, a unei secţii de neurochirurgie. Acest serviciu a fost primul creat într-un spital judeţean din România şi al doilea serviciu de neurochirurgie din Moldova (primul fiind la Iaşi). Toate celelalte servicii de neurochirugie din Moldova au fost înfiinţate după 1989. Înf ...
Elevii Şcolii Gimnaziale „Sf. Stelian” Umbrăreşti-Deal, alături de dascălii şi părinţii lor, i-au primit în vizită pe fraţii de peste Prut, de la Gimnaziul „Al. I. Cuza”, satul Roşu, raionul Cahul, Republica Moldova, pentru o activitate de amploare, în cadrul proiectului „Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim!”. Oaspeţii au venit însoţiţi de primarul satului Roşu, Nicolae Savilencu. De asemenea, s-au alăturat foşti elevi ai instituţiei, acum oameni de ono ...

Eurovision: Salvador - cu inima, noi - cu fundul

Luni, 15 Mai 2017 00:00 | Publicat în TV MANIA
"Are 27 de ani şi nevoie de o inimă nouă". Aşa l-a prezentat TVR-ista Liana Stanciu pe Salvador Sobral, câştigătorul Eurovision 2017, care tocmai cântase cu voce de înger, frângându-şi mâinile de emoţie. "Dacă inima ta nu vrea să sufere, inima mea poate iubi pentru amândoi". Aceeaşi Liana Stanciu, care avea să dezvăluie că artistul poartă stimulator cardiac pe sub hainele largi, a vrut să-i facă praf, cu traducerea, mesajul tulburător "muzica nu înseamnă artificii, muz ...
„Trăim într-o lume a muzicii de unică folosinţă, o muzică fast-food, fără substanţă. Am câștigat pentru că eu cânt un altfel de muzică! Muzica nu înseamnă artificii, muzica înseamnă sentiment, aşa că haideţi să încercăm să facem asta! Să readucem muzica înapoi, pentru că asta este tot ce contează“, acesta este mesajul emoţionant al câştigătorului Eurovision 2017, Salvador Sobral, din Portugalia. În finala Eurovision Song Contest 2017, care a avut loc sâmb ...
Pagina 4 din 14