Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, că toţi pacienţii cu afecţiuni cronice vor fi scutiţi de la plata asigurărilor de sănătate în indemnizaţiile concediilor medicale. "În momentul de faţă, se lucrează la Guvern pentru aceste precizări, încât toţi pacienţii cu boli cronice care într-un fel sau altul ar fi fost afectaţi de această taxă să poată să fie exceptaţi", a spus Rafila, citat de Agerpres. Întrebat dacă lista privind scutirea de la p ...
Ambițios și mereu gata să sară în ajutorul celor aflați în suferință, medicul Dragoș Bahna ne-a vorbit, în exclusivitate, despre ce înseamnă să fii ortoped și despre satisfacția pe care o are după fiecare pacient care pleacă acasă vindecat și mulțumit de felul în care a fost tratat. Cu studii în străinătate și cu experiență la Spitalul "Floreasca" din București, dar și la două importante spitale din Dublin (Irlanda), Dragoș Bahna spune că ușa cabinetului său e ...

Frica de a merge la stomatolog este de domeniul trecutului!

Marți, 31 Octombrie 2023 17:20 | Publicat în UTILE
Știi că zâmbetul tău este o comoară? De aceea, este esențial să acorzi atenție igienei dentare regulate și să consulți un stomatolog pentru a preveni și trata cariile în stadiile incipiente, evitând astfel complicațiile grave asociate cu acestea. La Cabinetul Stomatologic C.M.I. Dr. Miron Alexandru, într-un ambient rafinat și elegant dotat cu aparatură modernă și performantă, veți beneficia de servicii de înaltă calitate adresate atât adulților, cât și copiilor. Î ...
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte a transmis scuze unui pacient în vârstă de 86 de ani, ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a spitalului cu suspiciune de accident vascular cerebral (AVC) şi care a fost lăsat să aştepte câteva ore înainte de a fi văzut de către medicul neurolog, relatează Digi24. Fiica pacientului a scris pe Facebook că personalul medical din UPU a insistat ca neurologul să coboare, iar aparţinătorii au mers la uşa secţiei, care e ...