Realităţile Galaţiului se schimbă, noi, când?

Marți, 14 Mai 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Discuţia extrem de aprinsă în jurul ediţiei din acest an a Eurovisionului mi-a readus în atenţie un alt subiect, de data asta legat de realităţile noastre, ale gălăţenilor, lucruri care se întâmplă în jurul nostru şi de care suntem, cumva, prea puţin conştienţi, deşi se întâmplă aici, lângă noi, aproape.Cel puţin câteva sute de muncitori străini - o statistică exactă mi-a fost imposibil să găsesc - se află, cel mai probabil, în acest moment în oraşul nostru, à ...

Cine este de vină pentru accidente

Joi, 14 Martie 2024 00:02 | Publicat în EDITORIAL
Prima noastră reacţie, când auzim despre accidente rutiere grave, cu morţi şi răniţi, este să ne îndreptăm furia asupra şoferilor vinovaţi. Fără doar şi poate, aceştia există, iar modificările legislative din iulie 2023, menite să-i trimită după gratii pe cei care s-au urcat la volan băuţi, drogaţi sau fără permis şi au produs un accident mortal, au survenit tocmai fiindcă iniţiatorii legilor au observat situaţii repetitive de acest gen.Surprinzător însă, la capi ...