71 de ani de învăţământ superior la Galaţi
Foto: Iulia Kelt

71 de ani de învăţământ superior la Galaţi
Sărbătoare la Universitatea "Dunărea de Jos"
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi a premiat astăzi, într-o ceremonie prilejuită de împlinirea a 71 de ani de învăţământ superior la Galaţi, profesorii care au obţinut rezultate deosebite în 2018, reprezentanţi ai unor societăţi şi instituţii cu care facultăţile au colaborat de-a lungul timpului, parteneri din mediul socio-economic cu care instituţia are acorduri încheiate în cadrul proiectului „Universitate pentru comunitate”, reprezentanţi ai organizaţiilor studenţeşti şi jurnalişti care au promovat acţiunile instituţiei.

Trofee pentru colaborare academică

În premieră, UDJG a acordat, anul acesta, trofee pentru colaborare academică fără frontiere reprezentanților unor instituţii din Ismail, Cahul, Odessa şi Chişinău, cu care Universitatea a reuşit să aibă o colaborare foarte bună. Este vorba despre rector prof. dr. Iaroslav Kiciuk, de la Universitatea Umanistă de Stat din Ismail, rector prof. dr. hab. Andrei Popa, de la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, rector prof. dr. hab. Veaceslav Manolachi, de la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport din Chişinău şi consulul general plenipotenţiar dr. Emil Rapcea, de la Consulatul General al României la Odessa. În plus, Rectorul în funcţie al Universităţii, prof. univ. dr. Iulian-Gabriel Bîrsan, a primit trofeul pentru „20 de ani de învăţământ transfrontalier”.

Cadre didactice premiate

Pentru activitatea desfăşurată în anul universitar 2017-2018 au primit diplome profesori din fiecare facultate. Astfel, au fost evidenţiaţi: prof. univ.dr.ing. Adrian Filipescu, de la Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică, prof. univ. dr. ing. Adrian Lungu de la Facultatea de Arhitectură Navală, conf. univ. dr. Ioan Tudor de la Facultatea de Arte, prof. univ. dr. Nicoleta Bărbuţă Mişu de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, prof.  univ. dr.  Laurentiu Talaghir de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, prof.  univ. dr. hab. George Enache de la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie, prof. univ. dr. ing. Mihaela Buciumeanu de la Facultatea de Inginerie, prof. univ. dr. hab. Carmen Andrei de la Facultatea de Litere, prof. univ. dr. ing. Iuliana Aprodu de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, prof. univ. dr. Gabriel Murariu de la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu, prof. univ. dr. Gheorghe Adrian Zugravu de la Facultatea Transfrontalieră, prof. univ. dr. Anamaria Ciubară de la Facultatea de Medicină şi Farmacie, conf. dr. ing. Luxiţa Răşnoveanu de la Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila, prof. univ. dr. Gheorghe Ivan de la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice.

Mulțumiri partenerilor

Reprezentanţii ai 17 societăţi comerciale şi mari angajatori care au ajutat instituţia fie pe partea de practică, fie atunci când au angajat absolvenţi, au fost, de asemenea, premiaţi. Nu au fost uitate instituțiile cu care Universitatea a derulat proiecte: este vorba despre Asociația Club Sportiv Dunărea de Jos, Federația Română de Modelism, secția Navomodele, vicepreședinte Daniel Ciosu, Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, Şantierul Naval Damen și Teatrul „Nae Leonard”. Au mai fost evidențiate cele mai importante asociaţii studenţeşti din Universitate şi instituţiile de presă care au fost aproape de mediul academic. Ceremonia a fost urmată de o recepţie în sala Paşilor Pierduţi, la care au fost invitaţi reprezentanţi ai facultăţilor, ai administraţiei locale şi judeţene şi ai mediului economic.

Citit 3783 ori Ultima modificare Joi, 21 Martie 2019 11:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.