Un concurs în care elevii valorifică miturile, organizat la ”Radu Negru”

Un concurs în care elevii valorifică miturile, organizat la ”Radu Negru”
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Ajuns la cea de-a III-a ediţie, concursul interjudeţean "Miturile - poveştile care nasc poveşti”, derulat la Liceul Tehnologic "Radu Negru", s-a bucurat de interesul şi implicarea elevilor şi cadrelor didactice atât de la liceul nostru, cât şi de la şcolile din judeţul nostru sau judeţele vecine, datorită modalităţilor variate de transpunere şi abordare a temei propuse: mitologia.

Scopul proiectului este de a creşte interesul elevilor pentru cunoaşterea filonului mitologic naţional şi european, printr-o abordare creativă şi originală, la nivel transdisciplinar şi interdisciplinar. Dovada sunt în acest sens produsele variate ale activităţii: eseuri, desene, filme, proiecte, prezentări power point, participarea unui număr de aproximativ 50 de elevi, coordonaţi de profesorii lor. Proiectul îşi propune să valorifice mitologia şi să reconsidere locul acesteia în activităţile non-formale. Filonul mitic este o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru artişti, indiferent de forma pe care o îmbracă arta, iar tinerii pot să descopere prin artă rădăcinile civilizaţiei, ale culturii, pot regândi şi recompune lumea prin aceste raportări mitologice. Prin acest proiect se derulează activităţi atractive: realizare de eseuri, de postere, care să activeze potenţialul creativ, imaginaţia şi să formeze cultura generală. Prin mit se face o incursiune în timp şi spaţiu cultural, se regăseşte specificul naţional.

Concursul "Miturile - poveştile care nasc poveşti" vine în întâmpinarea elevilor care vor să redescopere identitatea naţională prin intermediul folclorului, al mitologiei, precum şi diversitatea etnică, etică, culturală, prin raportare la mitologia europeană, răspunde nevoilor de lectură ale elevilor şi contribuie la formarea şi dezvoltarea culturii generale a acestora, la stimularea sensibilităţii artistice, la lărgirea universului de cunoaştere.

Citit 2226 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Aprilie 2019 10:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.