Kiwanis a trimis trei eleve în Franţa

Kiwanis a trimis trei eleve în Franţa
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Clubul Kiwanis Galați a organizat, în luna martie a acestui an, prin străduința doamnei Valeria Tudosă, past-guvernator Kiwanis, un concurs de eseuri în limba franceză pe o temă istorică şi a oferit, celor mai bune trei lucrări, ca premiu autorilor, un sejur în Franța. Alături  de alte două eleve, Sandu Andreea Mihaela de la Colegiul Național ” Al. I. Cuza” și Tenie Ana-Dalia de la Colegiul Național ”Vasile Alecsandri”, în rândul fericiților câștigători, m-am numărat și eu. Am pornit, alături de ele și însoțite de doamna profesoară Geta Prada de la CNVA, în această călătorie, în perioada 10-17 august 2019. Am fost primite cu brațele deschise de Marylene și Pascal Vairé, de Nicole și Roger Villaume și de Bernard Bondu, membri ai clubului Kiwanis Franța. Amabilitate, grijă și căldură. M-am bucurat de toate acestea, simțindu-mă ca acasă în mijlocul lor, deși distanța care mă separa de țara și familia mea era de peste 2.800 de kilometri.

Pe parcursul zilelor ce au urmat, am avut șansa de a descoperi diferențele existente între Franța și România pe diferite planuri, prin observarea îndeaproape a tuturor obiceiurilor și tradițiilor celor care ne-au găzduit: de la mâncărurile specifice, până la modul de viață, mentalitate și opinii.

Obiectivele turistice vizitate, specifice regiunii din vestul Franței, unde am locuit, ne-au fost și ele de un real ajutor, reprezentând suportul de care am avut nevoie pentru a pătrunde în universul acestei civilizații: Les Marais Salantes, loc destinat recoltării și comercializării sării, numită și aurul alb; l'atelier de la Sardine și Muzeul de miniaturi. La acesta din urmă, am admirat reconstituirea unui sătuc francez de la începutul secolului XX, realizat în detaliu timp de 12 ani. 

Pentru toate cele menționate și pentru întreaga experiență, una dintre cele mai frumoase pe care le-am trăit, vreau să le mulțumesc tuturor oamenilor minunați care au făcut posibile aceste lucruri: organizatorilor, gazdelor, membrilor clubului de pretutindeni, celor care își sacrifică timpul pentru a crea o comunitate umană mai bună. 

Citit 2404 ori Ultima modificare Marți, 27 August 2019 20:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.