Noul rector şi-a desemnat echipa de prorectori

Noul rector şi-a desemnat echipa de prorectori
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Prof. dr. ing. Lucian Puiu Georgescu este, de pe 24 februarie, noul rector în funcţie al Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi. După învestire, el şi-a desemnat echipa de prorectori care va manageria timp de patru ani destinul instituţiei de învăţământ superior. Astfel, din noua echipă fac parte trei prorectori deja în funcţie: este vorba de prof. dr. Elena Mereuţă, actualul prorector responsabil cu activitatea didactică, prof. dr. ing. dr. ec. habil. Silvius Stanciu, cel care l-a înlocuit în ultimele luni de mandat pe Ştefan Baltă şi conf. dr. ing. Cezar Bichescu, cel care se ocupa de administrarea bugetului universităţii. Deosebirea este că acum, Cezar Bichescu va avea în grijă doar relaţiile internaţionale şi extensiunile universitare, Silvius Stanciu se va ocupa cu activitatea CDI şi parteneriatul cu mediul economico-social iar Elena Mereuţă va prelua, pe lângă activitatea didactică, şi pe cea de asigurarea calităţii. Prorectorul responsabil cu managementul financiar şi strategiile administrative, adică cel care va administra banii instituţiei, este prof. habil. în domeniul finanţe, Nicoleta Bărbuţă Mişu, de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, manager financiar şi expert în mai multe proiecte de cercetare, consultant fiscal şi formator. Ceilalţi prorectori sunt conf. dr. Ciprian Vlad, fostul preşedinte al Comisiei de Etică din instituţie, care se va ocupa pe viitor de strategiile universitare şi parteneriatul cu studenţii şi Dragoş Alexandru Opreanu, fostul director al Direcţiei Juridice şi Resurse Umane, care va răspunde în următorii patru ani tot de partea juridică şi de managementul resurselor umane. Aşa cum arată schema, în actualul board de conducere sunt cu doi prorectori mai mulţi faţă de mandatul prof. dr. Iulian Gabriel Bîrsan.

Foto: Sus, din partea stângă Conf. dr. ing. Cezar Bichescu; Prof. dr. Elena Mereuţă; Prof. dr. ing. dr. ec. habil. Silvius Stanciu

         Jos, din partea stângă Conf. dr. Ciprian Vlad; Dragoş Alexandru Opreanu; Prof. habil. Nicoleta Bărbuţă Mişu

Citit 8547 ori Ultima modificare Luni, 24 Februarie 2020 19:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.