Cu media 10 la bacalaureat, Laura Stoicu se pregătește să devină medic

Cu media 10 la bacalaureat, Laura Stoicu se pregătește să devină medic
Evaluaţi acest articol
(44 voturi)

Laura Stoicu, eleva care a obținut singura medie de 10 la examenul de bacalaureat din judeţul Galaţi în acest an, s-a aflat în vizită la redacția "Vieții libere"

Adolescenta ne-a vorbit despre planurile sale, despre faptul că își dorește să devină medic în România, dar nu a omis să ne spună că, fără Dumnezeu, eforturile ei ar fi fost zadarnice.

După ce a terminat gimnaziul cu media 10 și a obținut nota maximă și la examenul de Evaluare Națională, Laura susține că implicarea și seriozitatea profesorilor de la Colegiul "Mihail Kogălniceanu" din Galați au ajutat-o să obțină performanțele actuale.

Fără Dumnezeu nu aș fi reușit!

Este crezul cu care Laura Stoicu a intrat în sala de examen, la fiecare din cele trei probe și a reușit să se mobilizeze și să facă un examen perfect. "Eram acasă în ziua în care s-au afișat rezultatele. M-am trezit foarte devreme în dimineața aceea și nu aveam stare. Am chemat-o pe mama în camera mea și ne-am uitat împreună la rezultate. Am plâns de fericire. Mă așteptam la chimie să iau notă mare, dar nu mă așteptam să iau 10 pe linie", ne-a povestit Laura.

Așteptând să se aşeze lucrurile și să obțină fizic diploma de bacalaureat, pentru a se putea înscrie la facultate, la Iași, fata de 10 spune că își petrece timpul liber lucrând la chimie și biologie (materii care îi sunt necesare pentru admitere) și că cel mai mult îi place să citească și să cânte. În ceea ce privește literatura, Laura este pasionată de scrierile lui Tolstoi. Despre cântat ne-a mărturisit că nu a făcut o carieră din asta, însă cântă la biserică, acesta fiind modul în care ea se apropie de Dumnezeu și prin care îi mulțumește pentru ajutorul primit ori de câte ori a avut de trecut o încercare în viață.

Pasiune pentru medicină încă din copilărie

Laura a moștenit pasiunea pentru medicină din copilărie, de la mătușa ei, care este medic la Timișoara. "Am admirat-o foarte mult pe mătușa mea. De mică mi-am dorit să ajung ca ea. Acum ea profesează la Timișoara. Eu vreau să ajung medic pediatru, dar nu vreau să plec din țară. Vreau să profesez aici, la noi", ne-a dezvăluit aceasta unul din planurile ei de viitor.

Profesoara Mădălina Popescu, directoarea Colegiului Național "Mihail Kogălniceanu" Galați, ne-a povestit despre Laura că a terminat șefă de promoție, absolvind liceul cu media generală 10. "Este o onoare pentru noi să o avem elevă pe Laura. Ne-a impresionat prin modestia și simplitatea sa. Deși merge la medicină, în calitate de profesor de informatică, am cunoscut-o personal la examenul lor de atestat și pot să vă spun că are competențe foarte, foarte bune și la informatică. Îi felicităm pe toți absolvenții noștri, suntem foarte mândri de ei și le dorim mult succes în carierele viitoare. Deși am avut un an școlar greu, în care am fost împărțiți în trei școli în perioada în care clădirea liceului era în reabilitare, sunt foarte bucuroasă că am reușit să ne mobilizăm, atât noi, profesorii, cât și elevii și să obținem, în final, rezultate foarte bune la examenele naționale. La seria curentă, la bacalaureat, avem anul acesta o rată de promovare de 100%", ne-a spus Mădălina Popescu.

Citit 6013 ori Ultima modificare Joi, 06 Iulie 2023 03:43

8 comentarii

  • postat de Profesor
    Miercuri, 05 Iulie 2023 16:51
    89.136.185.***
    Felicitări Laura, mai ales că vrei să rămâi în România! Te-ai născut din părinți români și vrei să rămâi în țara părinților tăi. ROMÂNIA are nevoie de tine. Noi, românii, avem nevoie de tine. Felicitări și părinților tăi că te-au educat astfel.
    0
    0
  • postat de Tirpitz
    Miercuri, 05 Iulie 2023 13:36
    82.76.159.***
    Exista in tara asta si astfel de copii, inteligenti, frumosi si buni. Felicitari! Sa fii inconjurata de reusite toata viata ta, copil bun!
    0
    0
  • postat de Andrei
    Miercuri, 05 Iulie 2023 13:28
    89.136.2.***
    Felicitari Laura, le meriti din plin.

    Nu uita, acum tu faci parte din Elita. Stai acolo sus.
    0
    0
  • postat de Bravo Laura, mică, frumușică și isteață.
    Miercuri, 05 Iulie 2023 12:38
    109.166.134.***
    Se mai poate adăuga la articol, Laura s-a născut în Italia, la Roma, s-a întors cu familia de șapte ani și locuiește în comuna Smârdan. În vacanță vrea să întoarcă pe Insula Sardinia, unde a copilărit, acum opt ani.....mică și frumușică....felicitări Laura, să ai o viață frumoasă și înțeleaptă, alăt
    0
    0
  • postat de Geo
    Miercuri, 05 Iulie 2023 10:07
    92.86.16.***
    Felicitari pentru munca depusa si succes pe mai departe, avem nevoie de oameni ca tine in tara.
    0
    0
  • postat de magis
    Miercuri, 05 Iulie 2023 08:20
    89.121.200.***
    Felicitari, Laura! Succes mai departe!
    0
    0
  • postat de Trandafir Ionel
    Miercuri, 05 Iulie 2023 00:42
    86.124.125.***
    Foarte frumos din partea ei că vrea să rămână în țară, chiar avem nevoie de astfel de oameni de calitate in viitor.
    0
    0
  • postat de Anonymous
    Marți, 04 Iulie 2023 21:35
    86.124.200.***
    Felicitari pentru realizări, domnișoară!
    Sa-ti ajute Bunul Dumnezeu să-ți transformi toate dorințele în împliniri.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.