Sâmbătă, 12 aprilie, Grădinița "Motanul încălţat" din Galaţi așteaptă părinții si copiii din apropiere la sediul său din strada Brăilei nr. 205, la parterul blocului A5, între orele 10,00 şi 12,00, să participe la ateliere creative, să întâlnească personaje Disney şi să li se facă pictură pe față.
După cum am aflat de la doamna directoare a instituţiei de învăţământ, prof. Mirela Badiu, grădiniţa are săli spațioase de grupă, dotate cu mobilier şi echipamente moderne, jocuri şi jucării, are cabinet de consiliere școlară propriu, iar cadrele didactice de aici sunt calificate, talentate, creative şi profesioniste.
Accesul este facil, fiind cu ieşire directă în strada Brăilei. "Am simţit că este cel mai bine să ne întâlnim faţă în faţă cu părinţii şi copiii care din toamnă vor merge la grădiniţă sau cu cei care poate s-au mutat recent în cartier, aşa că îi aşteptăm cu drag pe toţi la noi acasă, în lumea magică a copilăriei!", şi-a încheiat prof. Mirela Badiu invitaţia.