
Anca Spânu
Descoperirea unui nou sit arheologic în Tecuci
Sâmbătă, 14 Iunie 2025 12:00 | Publicat în EVENIMENT
Muzeul de Istorie „Teodor Cincu" realizează în această perioadă o cercetare arheologică preventivă în partea de nord est a orașului Tecuci, în zona Rateș, aflăm dintr-un comunicat remis redacţiei.
În toamna anului 2024, în cadrul supravegherii arheologice realizate în cadrul implementării unui proiect investițional, au fost identificate urme de locuire civilă. Conform procedurilor arheologice și legislației privind protejarea patrimoniului cultural național, a fost iniți ...
După 35 de ani, nu am uitat mineriada! Acţiuni simbolice în mai multe oraşe, între care şi Galaţi
Vineri, 13 Iunie 2025 18:00 | Publicat în Prima Pagina
La 35 de ani de la cea mai brutală mineriadă, desfășurată în zilele de 13 - 15 iunie 1990, care a suprimat violent evenimentul din perioada postdecembristă a României, eveniment care astăzi poartă numele de ,,Fenomenul Piața Universității” sau ,,Golaniada”, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) comemorează poveștile acelui an, ale cărui eroi nu trebuie uitați, prin desfășurarea unor acțiuni simbolice în mai multe orașe din țară, pri ...
Din sportul gălăţean. "Tricolorii" antrenaţi de Sergiu Stancu întâlnesc Spania şi Croaţia
Sâmbătă, 14 Iunie 2025 09:00 | Publicat în SPORT
VOLEI. În acest weekend, în Croaţia, la Zagreb, se dispută meciurile turneului al doilea al Golden League la volei masculin. Selecţionata României, antrenată de Sergiu Stancu, cel care pregăteşte echipa locală CSM Arcada, are de disputat două partide extrem de solicitante - sâmbătă şi duminică, de la ora 20,30, partenere fiind Spania şi Croaţia.CONCURS. Oraşul Craiova va găzdui duminică întrecerile primei etape a Campionatului Naţional de atletism pentru seniori ...
Sejur cu surprize - filmul zilei la TV
Sâmbătă, 14 Iunie 2025 12:00 | Publicat în MAGAZIN
Sâmbătă, 14 iunie 2025Sejur cu surprize SUA, Spania (2009), comedie cu: Rachel Dratch, Nia Vardalos, Richard Dreyfuss, Rita Wilson Disponibil pe: PRO TV, 14 iun 14,15 Titlul original: My Life in Ruins Georgia este un ghid turistic ce conduce un grup de turiști dificili prin Grecia, care ar prefera să cumpere tricouri decât să învețe istorie. Într-o încleștare isterică dintre personalități și culturi diferite, totul pare să meargă prost. Până când, într-o zi, un turist ...
Atacatorul din Graz, fan al jocurilor video
Joi, 12 Iunie 2025 17:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Tânărul de 21 de ani care a comis marți cel mai grav atac armat la o școală din Austria era un fan introvertit al jocurilor video de tip „shooter”, au declarat joi anchetatorii austrieci, în timp ce presa locală citată de Reuters scrie că acesta ar fi fost o victimă a bullyingului.
Tânărul austriac, identificat de presa locală doar ca Arthur A., din cauza legilor privind protejarea vieții private, a ucis zece persoane, înainte de a se sinucide în fosta sa școală din or ...
Putin nu se va opri la Ucraina, crede şeful Statului Major al SUA
Joi, 12 Iunie 2025 18:15 | Publicat în Război în Ucraina
Șeful Statului Major Interarme al forțelor armate americane, generalul Dan „Razin” Caine, le-a spus miercuri senatorilor de la Washington că nu crede că președintele rus Vladimir Putin se va opri la Ucraina, dacă va reuși să cucerească țara, relatează The Hill.
Senatorul Lindsey Graham, un republican din Carolina de Sud, i-a întrebat pe Caine și pe secretarul Apărării, Pete Hegseth, dacă Putin „se va opri la Ucraina”, într-o serie de întrebări la foc automat despre c ...
Preşedintele Franţei vrea să interzică accesul copiilor la reţelele sociale
Joi, 12 Iunie 2025 19:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Președintele Franței, Emmanuel Macron, este hotărât să interzică accesul copiilor la rețelele sociale. Există însă mai multe obstacole: dispute juridice, probleme tehnologice, lobby-ul puternic al marilor companii din domeniul tehnologiei și al industriei pornografice și, probabil, încăpățânarea copiilor, scrie Politico.
Decizia lui Macron a fost declanșată de o tragedie care a avut loc marți în fața unei școli - o asistentă didactică a fost înjunghiată de un elev ...
Peste 200 de victime după ce un avion al Air India s-a prăbuşit
Joi, 12 Iunie 2025 15:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un avion Air India cu 242 oameni la bord, ce decolase pentru un zbor de lungă distanță către Londra, s-a prăbușit lângă aeroportul din orașul indian Ahmedabad, potrivit oficialilor indieni.
Avionul Boeing 787 Dreamliner a căzut la puțin timp după decolare, peste clădirea unui hostel pentru doctori.
„Mulți oameni” au murit în accidentul aviatic, a spus un ministru indian, iar forțele de salvare au anunțat că au scos din dărâmăturile clădirii 30 de trupuri neînsufleți ...
Activitatea Furnalului 5, oprită în urma unei probleme tehnice
Joi, 12 Iunie 2025 15:00 | Publicat în ECONOMIE
La doar câteva zile de la repornirea Furnalului 5 de pe platforma siderurgică Liberty Galaţi, în mediul online au apărut informaţii că activitatea ar fi fost oprită, în urma unei probleme tehnice.
Oprirea furnalului, care s-ar fi produs noaptea trecută, a avut loc din cauza desprinderii unei ”salamandre”, termenul folosit pentru acumularea de fontă şi zgură în partea inferioară a puţului furnalului, sub gura de evacuare a fontei. Aceasta apare în mod normal la sfârşitul ...
Suplimente alimentare pentru sănătatea pisicilor
Sâmbătă, 14 Iunie 2025 14:30 | Publicat în SFATURI
Pentru că pisicile domestice nu au alimentaţia pe care ar avea-o în sălbăticie, este posibil ca o parte dintre substanţele necesare bunăstării lor să lipsească, aşa că trebuie completate de stăpâni cu suplimente alimentare. Iată ce ar trebui să conţină acestea.
VitamineVitamina A: ochii, pielea și blana felinelor au nevoie de vitamina A. Un deficit poate duce la boli de ochi și tot felul de probleme de piele. Însă un exces este la fel de periculos: acesta poate duce la mo ...