Cine sunt cei 36 de profesori pensionari care nu mai pot fi titulari la Universitate

Cine sunt cei 36 de profesori pensionari care nu mai pot fi titulari la Universitate
Evaluaţi acest articol
(27 voturi)

Aşa cum am anunţat, pe 22 septembrie 2025, Consiliul de Administraţie al Universităţii "Dunărea de Jos" a decis ca zeci de cadre didactice universitare, care au depășit vârsta legală de pensionare de 65 ani, să nu mai poată fi titulari ai Universităţii.

În cursul zilei de marţi, 23 septembrie, deciziile au fost postate pe site-ul instituţiei, fiindu-le comunicate şi cadrelor didactice respective.

Evident, vestea a fost primită cu opinii împărţite, atât în mediul academic, cât şi în urbe, unii bucurându-se, alţii regretând decizia, care cu siguranţă va da naştere unor complicaţii referitoare la acoperirea catedrelor şi asigurarea cursurilor, mai ales că survine doar cu o săptămână înainte de începerea anului universitar.

Din informaţiile noastre, unii dintre profesorii vizaţi au fost extrem de neplăcut surprinşi de veste, nefiind dispuşi să predea ştafeta în linişte, aşa cum s-ar fi dorit. Este de urmărit cum se vor rezolva situaţiile cel puţin neplăcute create la Facultatea de Medicină şi Farmacie, la cea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică, precum şi la Facultatea de Inginerie, care sunt cele mai afectate de măsură.

Dacă unii profesori au păstrat tăcerea, supăraţi, pe bună dreptate, din cauza manierei în care s-a procedat, alţii au anunţat elegant situaţia. Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, prof. univ dr. Cătălin Fetecău a spus, alături de o fotografie a sa lângă un ansamblu metalic cu mesajul "I AM UGAL": "Timp de 38 de ani, m-am străduit să mă identific cu Universitatea, iar performanţele foştilor mei studenţi par să confirme acest lucru. Voi ȋncheia ȋn scurt timp activitatea ca profesor titular la “Dunărea de Jos” şi sunt bucuros că am reuşit să realizez, pe final, un proiect care sper să placă studenţilor şi vizitatorilor Campusului din Domnească 111. Mulţumesc SC Criomec SA pentru realizarea proiectului!"

552911152_24528512223470742_8314576919300760695_n.jpg

Iată şi lista completă, potrivit deciziilor CA publicate pe site-ul ugal.ro, a celor care nu mai pot fi profesori titulari la Universitatea "Dunărea de Jos".

- Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică - prof. dr. ing. Ioan Şuşnea, conf. dr. ing. Emilia Petrea, conf. dr. ing. Cornelia Predoiu, prof. dr. ing. Adrian Filipescu.

- Facultatea de Medicină şi Farmacie - conf. dr. Victoriţa Ştefănescu, prof. dr. Miruna Drăgănescu, prof. dr. habil. Aurelia Romilă, prof. dr. habil. Liliana Lăcrămioara Pavel, prof. dr. Mihaela Debita, conf. dr. Adrian Beznea, conf. dr. Geta Mitrea, prof. dr. Aurel Nechita, prof. dr. Dorel Firescu, prof. dr. Carmina Liana Muşat.

- Facultatea de Inginerie - prof. dr. ing. Cătălin Fetecău, prof. dr. ing. Viorel Păunoiu, prof. dr. ing. Lorena Deleanu, prof. dr. ing. Eugen Victor Cristian Rusu.

- Facultatea de Ştiinţe şi Mediu - prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, lector dr. Marian Alexandru Baroni.

- Facultatea de Inginerie şi Agronomie Brăila - conf. dr. ing. Marcel Bularda, conf. dr. ing. Ecaterina Daniela Zeca, fizician Constantin Laurenţiu Picu (aviz negativ pentru prelungirea activităţii timp de un an).

- Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative - lector dr. Mihaela Agheniţei.

- Facultatea Transfrontalieră - conf. dr. ing. Angela Stela Ivan, lector dr. Valerii Cuşnir, conf. dr. Constantin Ciorbă, prof. dr. Veaceslav Manolachi şi lector dr. Liuba Petrenco (ultimii doi cu aviz negativ de prelungire).

- Facultatea de Litere - prof. dr. habil. Mariana Neagu.

- Facultatea de Arte - conf. dr. Ioan Tudor.

Au mai primit aviz negativ pentru prelungirea contractelor cu o perioadă determinată de un an ş.l. dr. ing. Ion Paraschiv (Automatică), prof. dr. Olimpia Buzia Dimitriu, prof. dr. habil. Letiţia Doina Duceac (ambele de la Medicină şi Farmacie), conf. dr. Gabriel Gheorghiu (Fac. de Ed. Fizică şi Sport), ş.l. dr. ing. Renardo Florin Teodor (Fac. de Arhitectură Navală).

Citit 11519 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Septembrie 2025 17:59

20 comentarii

  • postat de ss
    Miercuri, 24 Septembrie 2025 15:44
    86.124.202.***
    Indubitabil, s-a ivit momentul sa se plateasca niste polite, nu e nici de ras, nici de plans!
    0
    4
  • postat de Doctore.
    Miercuri, 24 Septembrie 2025 15:39
    5.13.138.***
    Acesti profesori sunt foarte norocosi. In viitor pe la 70 de ani vor fi felicitati si invitati la pensie.Sa mai vedem si atunci manifestări de păreri de rau?
    0
    1
  • postat de Cetatean
    Miercuri, 24 Septembrie 2025 14:39
    95.76.2.***
    Fosilele acasa sa mai aiba loc si cei tineri. Profesorii, magistratii, doctorii. ABIA MERG DAR NU AR CEDA LOCUL CELOR TINERI, CONSIDERAND CA NIMENI NU II POATE INLOCUI. GRESIT.
    5
    6
  • postat de Un cititor
    Miercuri, 24 Septembrie 2025 14:02
    5.2.208.***
    Cât despre predarea ștafetei, lăsăm pe domnul rector să decidă momentul în care, într-o atmosfera academică, îi va felicita pentru întreaga activitate. Li s-ar putea explica și de ce s-a procedat așa.
    2
    11
  • postat de Despre oameni
    Miercuri, 24 Septembrie 2025 12:03
    5.2.208.***
    O societate nu va progresa urându-și intelectualii. Asta se intamplă acum. Mai târziu vom culege “roadele”. Sunt expusi si criticati/jigniti in mediul online. Asta merită? Copiii au nevoie de modele.
    7
    15
  • postat de Dorel
    Miercuri, 24 Septembrie 2025 11:29
    109.166.134.***
    Sa dai afara mai mulți profesori titulari, cu o săptămână înainte de a începe anul universitar ... este ceva.
    5
    15
  • postat de Student
    Miercuri, 24 Septembrie 2025 09:59
    109.166.128.***
    Nechifor cat isi mai protejeaza "prietenele": Anisia, Tetiana, Andreea, Georgiana? Cam multe la numar.
    0
    21
  • postat de Profesoras
    Miercuri, 24 Septembrie 2025 09:57
    109.166.128.***
    Alexutzu de la Senat are post de profesor si spera sa ia locul lui Nechita.
    1
    15
  • postat de Marinus
    Miercuri, 24 Septembrie 2025 08:56
    77.111.245.***
    In aceasta universitate se va munci si raporta totul pe numele Beldiman, experta din toate proiectele, astfel, intr-un an de zile aceasta va ajunge academiciana in locul tovarasei Elena Ceasusescu.
    4
    19
  • postat de Anonim
    Miercuri, 24 Septembrie 2025 08:53
    77.111.246.***
    Sa dai afara cel mai titrat profesor al universitatii și sa scoti post de conferentiar pentru Nulitatea Beldiman, asta este economie. O nulitate la orice putere tot nulitate ramane.
    12
    16
  • postat de valentina
    Miercuri, 24 Septembrie 2025 08:12
    5.2.205.***
    sa plece dinozaurii!!! paguba in ciuperci:)))
    7
    21
  • postat de cetatean
    Miercuri, 24 Septembrie 2025 07:51
    5.13.175.***
    Dutu si Oranescu nu mai traiesc. Despre AV am auzit povesti de groaza, n-am avut "placerea" sa-l cunosc. Fetecau Catalin este un profesor deosebit.
    8
    12
  • postat de Laur
    Miercuri, 24 Septembrie 2025 07:08
    80.233.32.***
    Dupa câțiva ani după ce va trece perioada asta tâmpită este posibil sa i vedeți înapoi la catedra. Profesori tineri,pregătiți corespunzător postului oare nu se găsesc deloc?
    4
    25
  • postat de IULIAN
    Miercuri, 24 Septembrie 2025 00:01
    89.137.30.***
    Oare mai trăiesc AV-ul Și Orănescu?...tare aș fi curios dacă AV-ul care a nenorocit generații de studenți(de fapt le-a prelungit copilăria lăsândui repetenți) știe să facă un elipsoid în Autocad.
    8
    23
  • postat de IULIAN
    Marți, 23 Septembrie 2025 23:43
    89.137.30.***
    Cine mai știe ceva de d-na Duțu?..o femeie cum nu vezi nici în filme...spuneți-mi câte femei ați cunoscut să vă povestească despre separarea izotopilor la analiza matematică?
    4
    22
  • postat de IULIAN
    Marți, 23 Septembrie 2025 23:35
    89.137.30.***
    Fetecău tatăl,a fost profesor de liceu,fiul a fost asistentul doamnei Duțu o profesoară de analiză matematică iar doamna Deleanu nici acum cred că nu știe desen tehnic...ăsta e adevărul
    8
    21
  • postat de geoctist
    Marți, 23 Septembrie 2025 22:24
    192.42.116.***
    Casian a fost sărit?
    3
    42
  • postat de IULIAN
    Marți, 23 Septembrie 2025 21:13
    89.137.30.***
    Facultatea de Inginerie - prof. dr. ing. Cătălin Fetecău, prof. dr. ing. Lorena Deleanu oameni deosebiți care erau asisistenți când eram eu student la Cazinou și Cosoreanu ospătar,nevoile studenților
    13
    21
  • postat de IULIAN
    Marți, 23 Septembrie 2025 21:01
    89.137.30.***
    Sigur este un profesor de aritmetică care m-a lăsat corijent pe vară..dar știți de ce?Am uitat fițuica în teză și nebunul a găsit-o..viața mea sa transformat în „pușcărie”de fapt a fost o încercare.
    20
    8
  • postat de Saint Patrick
    Marți, 23 Septembrie 2025 20:29
    5.13.145.***
    Renardo Florin Teodor... Un Highlander care a rezistat secole în șantierul naval făcând nimic, acum eliminat din învățământ... Săracu..
    6
    37

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro