Studenții din Galați au ocazia de a învăța direct de la unul dintre cei mai apreciați economiști din România. Pe 21 octombrie, de la ora 17,00, la Beluga Events - Hotel Terra, Iancu Guda, fondatorul platformei „Money in Motion” (MiM), va susține o conferință interactivă dedicată educației financiare.
Evenimentul face parte din seria națională „Meet the #MiM”, care aduce în fața tinerilor din marile centre universitare discuții despre alegeri financiare inteligente - de la organizarea bugetului personal până la strategii de investiții care asigură stabilitate pe termen lung. Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate, iar înscrierea se face prin completarea formularului disponibil online.
Agenda conferinței include teme practice, precum planificarea financiară în familie, exemple de structurare a bugetului lunar, gestionarea fondurilor mutuale și bune practici pentru pensiile private Pilon III. În cadrul evenimentului va fi prezentată și aplicația „Money in Motion”, instrumentul digital dezvoltat de Iancu Guda pentru a transforma educația financiară într-o experiență accesibilă și atractivă.
Aplicația, disponibilă gratuit, este unică în România prin faptul că permite preluarea automată zilnică a tranzacțiilor din toate băncile locale și din Revolut, precum și sincronizarea datelor financiare între membrii aceleiași familii. Totodată, oferă acces la cursuri, podcasturi, webinarii și sesiuni Q&A moderate de Iancu Guda, contribuind la formarea unei comunități de utilizatori preocupați de educația financiară.
Conferința de la Galați se va încheia cu o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia participanții vor putea discuta direct cu Iancu Guda despre provocările și deciziile lor financiare.
Economist, analist financiar și deținător al certificării internaționale CFA (Chartered Financial Analyst), Iancu Guda este recunoscut pentru consecvența cu care promovează educația financiară în România. Prin conferințe, cărți și proiecte digitale, el contribuie la formarea unei noi generații de tineri responsabili financiar.
Pentru a-ți confirma locul, trebuie să completezi, online, formularul de înregistrare de la adresa https://forms.gle/QfngEM85Cc4rBN7T9.