Elevii de la „Miron Costin” transformă reciclarea în artă

Elevii de la „Miron Costin” transformă reciclarea în artă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Școala Gimnazială „Miron Costin” se pregătește pentru un eveniment dedicat inovației, creativității și responsabilității față de mediu: „Steam4Green - Recycle Fashion”, care va avea loc pe 28 noiembrie, între orele 10.30 și 12.30.

Programul va cuprinde ateliere de creație cu materiale reciclabile, o paradă a costumelor realizate de elevi, momente artistice, precum și o amplă expoziție cu obiecte decorative: ghivece, lucrări, tablouri, felicitări, globuri, accesorii, machete și multe altele.

„Ne pregătim pentru un eveniment creativ și sustenabil, dedicat reciclării și responsabilității față de mediu. În cadrul proiectului, elevii, părinții și profesorii vor transforma materiale reciclabile în adevărate opere de artă”, transmite biblioteca școlii, într-o postare publică pe rețelele de socializare.

Evenimentul se desfășoară în cadrul Fondului "Științescu", o inițiativă națională care își propune să reenergizeze educația STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics), arătând copiilor, prin experimente și activități practice, latura vie și interactivă a științelor - una care nu poate fi surprinsă în manuale. "Științescu" oferă mentorilor - profesori, elevi, studenți și profesioniști din diverse domenii - sprijin, resurse și finanțare pentru a-i ajuta pe copii să descopere sensul profund al științelor și bucuria de a învăța prin experiment și creativitate.

Citit 40 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Noiembrie 2025 13:32

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro