Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) iese în întâmpinarea tinerilor într-un cadru relaxat, transformând o sesiune de cumpărături într-o oportunitate de carieră.
Vineri, 15 mai, în intervalul orar 16:00 - 18:00, Shopping City Galați va găzdui târgul educațional „Student la UDJG”, eveniment organizat chiar în zona scărilor rulante, pentru o vizibilitate maximă.
Sub sloganul „Și la cumpărături, dar mai ales la promovat Admiterea din acest an”, reprezentanții instituției îi invită pe viitorii candidați să descopere ofertele celor 15 facultăți din cadrul universității. Este o ocazie ideală pentru liceeni de a obține informații directe despre procesul de admitere, programele de studii și facilitățile oferite de campusul gălățean.
„Dacă ești prin zonă, nu ezita să faci o pauză între cumpărături și să afli totul despre viața de student, chiar de la studenții și profesorii noștri”, transmit organizatorii.

