Educatoare acuzată că-i loveşte pe copii, la o grădiniță din Galați

Educatoare acuzată că-i loveşte pe copii, la o grădiniță din Galați
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Acuzații grave la adresa unei educatoare de la o grădiniță din Galați. Deși situația a ajuns la conducerea unității de învățământ, la Inspectoratul Școlar Județean și chiar la Poliție, părinții au fost anunţați că educatoarea își va relua activitatea la clasă, după o perioadă de două luni în care a fost cercetată disciplinar şi a fost suspendată.

Cum era de așteptat, părinții sunt extrem de nemulțumiți de decizie, spun că nu își vor mai duce copiii la grădinița respectivă și au depus o plângere penală pe numele cadrului didactic. Revoltător este și faptul că micuții au spus acasă că primeau recompense de la doamna educatoare pentru a păstra „secretul de la grădi”, iar atunci când nu mai puteau fi potoliți erau așezați, rând pe rând, pe „scaunul galben” şi izolați de restul clasei, până se linișteau.

Coșmarul preşcolarilor de la „Prichindel”

Coşmar poate fi numit, fără exagerare, cazul unei familii din Galați, pusă în situația de a se apăra de una dintre educatoarele pentru care agresiunea fizică și verbală se pare că face parte din educație. Copilul de doar 3 ani al familiei este înscris la Grădinița "Prichindel", în grupa mică. Cunoscuții spun despre el că este extrem de drăgălaș, iubește socializarea cu ceilalți copii și cu doamnele educatoare de la celalate grupe.

„Când a început să se trezească dimineața şi să refuze să meargă la grădiniță și apoi să rămână acolo singur, mi s-a părut ciudat. Inițial, am crezut că sunt mofturi sau semne de alint, dar ulterior a început să plângă noaptea prin somn, să facă pipi în pat și chiar să se lovească peste cap, așa cum făcea doamna educatoare. Atunci am înțeles că nu este în regulă. Pe grupul nostru de părinți au apărut mesaje în care părinții reclamau aceleași lucruri și spuneau că cei mici deja manifestă un comportament inadecvat, împrumutat de la doamna educatoare”, ne-a spus mămica.

Pe 18 martie, la nivelul grupei a avut loc o sedință cu părinții, la care au participat cele două educatoare, directorul unității de învățământ și inspectorul pentru învățământul preșcolar, Mihaela Dobrin. Pentru că sesizările părinților s-au confirmat, inspectorul a dispus ca educatoarea să fie îndepărtată de la clasa respectivă și să fie cercetată disciplinar.

„Deși aveam toate dovezile adunate, nu am mers mai departe cu demersurile, faptul că educatoarea urma să fie îndepărtată de la clasă fiind o măsură suficientă pentru noi”, ne-a povestit mama copilului de 3 ani.

Educatoarea revine la clasă

După câteva luni de liniște, un mesaj primit pe grupul de WhatsApp al clasei avea să tulbure din nou apele și să sădească teamă și frustrare în rândul părinților, care s-au văzut nevoiți să-și ducă din nou copiii să fie educaţi în clasa în care a revenit cadrul didactic.

„Nu ne-a venit să credem că doamna educatoare se întoarce printre copii. Evident, am ales, toţi părinții ai căror copii au fost agresați de doamna, să nu îi mai ducem la grădiniță. Am depus plângere penală împotriva educatoarei și a celor care au luat această decizie și sperăm că lucrurile se vor rezolva”, a concluzionat mămica copilului.

Avertisment scris din partea conducerii

Pentru a vedea cum stau lucrurile și din perspectiva Inspectoratului Școlar Judeţean (ISJ) Galaţi, am solicitat un punct de vedere oficial purtătorului de cuvânt al instituției, profesorul Adrian Silivestru. Acesta ne-a spus că doamna educatoare a fost cercetată de comisia de disciplină a unității de învățământ: „Pe toată durata anchetei, doamna a fost suspendată de la clasă și a fost sancționată cu avertisment scris. Chiar dacă se va întoarce la clasă, aceasta va fi monitorizată de conducerea școlii. În cazul unei noi abateri, sancțiunea se va modifica, putând ajunge până la desfacerea contractului de muncă”, ne-a spus profesorul Silivestru.

Citit 3687 ori Ultima modificare Vineri, 19 Iunie 2026 17:44

6 comentarii

  • postat de Cernea
    Joi, 18 Iunie 2026 15:31
    46.97.171.***
    Au pile la inspectorat. La gradinita Cristal, str. Universitatii parintii au sesizat multe nereguli dar..nu se poate face nimic, pile peste tot. Conducerea gradinitei lipsita de responsabilitate.
    2
    1
  • postat de Cetatean
    Joi, 18 Iunie 2026 15:28
    46.97.171.***
    Sa vedeti tipete si zbucium si la gradinita Cristal,candva o gradinita cu renume. Copii nu sunt consultatide psiholog atunci cand au probleme iar asistenta medicala face trieri dupa ureche. La fel,i
    2
    1
  • postat de eu
    Joi, 18 Iunie 2026 10:34
    109.166.133.***
    Mamiki,grup de whatsapp,plângere penală.Legea permite negocieri cu părinții,toți trecuți prin școală cu 4și5 în oral,5în teză,hai să n-o lăsăm pe vară ca să avem cui preda.Nu că profesorii ar fi altfe
    3
    14
  • postat de 1 mama
    Joi, 18 Iunie 2026 09:39
    104.28.106.***
    Ar trebui introduse obligatoriu camere de luat vederi în toate unitățile de gradinita,având în vedere ca trăim în vremuri cu tehnologie avansată..
    11
    17
  • postat de Loredana
    Joi, 18 Iunie 2026 08:32
    86.124.75.***
    ISJ Galati este o gluma proasta, incepand cu Inspectorul General si continuand cu restul. In cazul acesta nu mai primeaza interesul superior al elevului, caricaturilor?
    8
    19
  • postat de Quaestio
    Miercuri, 17 Iunie 2026 19:38
    5.13.138.***
    Aia era .
    Avertisment scris ...cand ea era o Agresiva Dovedita . A lasat copilul cu sechele , da ea e buna sa Revina(!).
    Cine e parinte cu un dram de minte in cap ...il MUTA de acolo.
    12
    36

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro