Peste 160 de sancțiuni contravenționale, 14 permise de conducere reținute și 16 certificate de înmatriculare retrase reprezintă bilanțul acțiunilor desfășurate de polițiștii gălățeni în ultimele 24 de ore. Controalele din trafic și intervențiile la incidente au vizat în special șoferii care au călcat accelerația sau s-au urcat la volan sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise.
Polițiștii au intervenit, în perioada 18-19 iunie, la 47 de solicitări, dintre care 35 au fost sesizate prin apel la 112. În paralel, au fost desfășurate acțiuni pentru prevenirea faptelor cu violență și pentru depistarea abaterilor din trafic.
În total, au fost aplicate 164 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 62.000 de lei. Dintre acestea, 86 au fost avertismente.
Pentru neregulile constatate în trafic, polițiștii au reținut 14 permise de conducere, dintre care trei pentru depășirea vitezei legale, două pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și nouă pentru alte abateri rutiere.
De asemenea, au fost retrase 16 certificate de înmatriculare, în urma constatării unor defecțiuni tehnice sau a altor nereguli care au făcut ca vehiculele să nu îndeplinească condițiile legale de circulație.
În cadrul verificărilor au fost constatate și trei infracțiuni la regimul rutier.

