În pofida Codului roșu de caniculă, la Galați prima probă a examenului de bacalaureat - Limba și literatura română - a decurs fără evenimente deosebite. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Galați, totul a decurs normal, sălile de examen fiind pregătite conform indicațiilor primite de la Ministerul Educației.
Absolvenții de liceu care au susținut, luni, la Galați, prima probă a examenului de bacalaureat, Limba și literatura română, ne-au spus că subiectele au fost destul de dificile având în vedere că, la ambele specializări - atât uman, cât și real - candidații au avut de rezolvat subiecte despre poezie.
„M-am descurcat așa și așa. Mi s-a părut destul de greu, mai ales că am avut poezie. O să mă mobilizez mai mult la probele care urmează în zilele următoare pentru că la facultatea pe care vreau să o urmez nu îmi trebuie limba română, dar îmi trebuie să promovez bacalaureatul”, ne-a spus un candidat, la ieșirea de la prima probă a bacalaureatului.
Potrivit modelelor oficiale publicate de Ministerul Educației, atât în timpului anului școlar, cât și după finalizarea probei de luni, 29 iunie, subiectele la limba și literatura română sunt structurate în trei părți, și urmăresc evaluarea competențelor de înțelegere a textului, de analiză și de redactare. Așadar, subiectul I s-a bazat pe înțelegerea și interpretarea unui text la prima vedere și a fost notat cu 50 de puncte. Subiectul al II-lea a avut la bază analiza particularităților unui text și a verificat modul în care candidații utilizează noțiunile de teorie literară și au capacitatea de a interpreta diferite tipuri de discurs. A fost notat cu 10 puncte. La subiectul al III-lea candidații au avut de întocmit un eseu literar, pe care absolvenții de liceu l-au considerat cel mai greu. La Galați, în prima zi a bacalaureatului au fost înscriși 3.100 de candidați, din care 3.061 au fost prezenți. Facem mențiunea că la acest examen pot participa elevii de la învățământul de zi, din promoțiile actuale și trecute, dar și absolvenții claselor de seral.

