S-a dat STARTUL unui nou an universitar la „Dunărea de Jos”

S-a dat STARTUL unui nou an universitar la „Dunărea de Jos”
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Douăsprezece mii de studenţi, din care peste 2.500 sunt boboci, vor începe un an nou universitar la "Dunărea de Jos". La aceştia se mai adaugă circa 1.000 de masteranzi (la buget şi taxă) şi câteva zeci de doctoranzi. La extensia de la Kahul a Universităţii sunt înscrişi la licenţă 260 de studenţi şi la programele de masterat peste 300 de tineri. Iar la învăţământ cu frecvenţă redusă şi la distanţă  - drept şi filologie – au început cursurile alţi 55 de boboci şi 130 de studenţi din anii II şi III. Ieri au avut loc ceremonii de deschidere a anului universitar, organizate la fiecare facultate în parte. În plus, printr-un program de tutorat , studenţii de anul I vor beneficia de consiliere din partea celor de anul II şi III, prin Liga Studenţilor din Galaţi.

La Facultatea de Inginerie, angajatorii au urat succes bobocilor de anul I

La ceremonia de deschidere a anului universitar, de la Facultatea de Inginerie, viitorii studenţi au avut prilejul să cunoască o parte dintre angajatorii din Galaţi, interesaţi să vadă cum se pregătesc viitorii ingineri. Aceştia au transmis ieri mesaje motivaţionale şi le-au cerut studenţilor să înveţe, pentru a putea să-şi facă meseria oriunde în lume. “Avem nevoie de ingineri mecanici, căutăm să îi educăm, paleta e atât de largă, încât sigur vă veţi găsi un loc pe piaţa muncii. Teoria nu poate exista în afara practicii. Vă urăm să fiţi cei mai buni, pentru a putea deveni angajaţii noştri”, a declarat tinerilor patronul de la Dutch Marine Trading Design.

“E primul an în care chemăm la deschidere angajatori, vrem să strângem legătura dintre piaţa muncii şi mediul universitar şi să-i facem pe studenţi încrezători în viitor”, a declarat decanul Facultăţii de Inginerie, Cătălin Fetecău.

La  Medicină, deschidere cu mulţi invitaţi

Bobocii medicinişti au avut parte, tot ieri de un ceremonial emoţionant, care a debutat cu o slujbă de mulţumire oficiată de ÎPS Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în Catedrala Arhiepiscopală. La deschiderea care a avut loc, ca în fiecare an, la Teatrul Muzical “N. Leonard” au participat prefectul Galaţiului, Dorin Otrocol, preşedintele Consiliului Judeţului, prof. dr. Nicolae Bacalbaşa şi Lucian Georgescu, preşedintele Senatului Universităţii.

Foto Monica Zanet

Citit 1289 ori Ultima modificare Marți, 29 Septembrie 2015 15:44

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.