BURSE la Roma şi Veneţia, pentru studenţii şi profesorii gălăţeni. CONDIȚII DE ÎNSCRIERE

BURSE la Roma şi Veneţia, pentru studenţii şi profesorii gălăţeni. CONDIȚII DE ÎNSCRIERE
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Agenţia de Credite şi Burse de Studii (A.C.B.S.) din România a lansat un program de 15 burse dedicate cercetării şi formării postuniversitare şi postdoctorale, la Roma şi Veneţia. Bursele „Vasile Pârvan" din cadrul Accademia di Romania din Roma şi „Nicolae Iorga" din cadrul Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica din Veneţia, pentru anul 2016, vizează domenii precum: istorie; ştiinţe sociale, arheologie; arhivistică, filologie; istoria artei şi arhitectură; literatură şi studii literare; arte; ştiinţe economice şi ştiinţe exacte. Bursele vor fi acordate pentru minimum două luni consecutive şi maximum doi ani universitari şi vor asigura, per student, cheltuielile de întreţinere în perioada stagiului de studii în străinătate (hrană, transport internaţional, procurare de cărţi şi rechizite, cheltuieli uzuale şi, eventual, plata unor taxe şcolare). MAE asigură cazarea gratuită a bursierilor la Accademia di Romania din Roma şi la Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica din Veneţia.

Condiţii de eligibilitate

Doritorii trebuie să fie cetăţeni români, cu domiciliul stabil în România şi absolvenţi de studii superioare cu diplomă de licenţă şi/sau studii universitare de masterat şi/sau studii aprofundate; doctori în ştiinţe/artă cu diplomă obţinută în ţară sau străinătate; artişti consacraţi; cadre didactice titulare în instituţii de învăţământ de stat sau particular acreditate, din reţeaua Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice; cercetători în institute de cercetare din reţeaua Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice; membri ai Uniunii Artiştilor Plastici.

În plus, o cerinţă importantă este cunoaşterea limbii italiene măcar la nivel mediu şi dovada stăpânirii unei limbi străine de circulaţie internaţională.

Ce conţine dosarul de înscriere şi unde se depune

Depunerea dosarelor de candidatură, fie direct, fie prin curier sau poştă, se face la Registratura A.C.B.S. din str. Caransebeş nr. 1, et. 7, cam. 715, sector 1, Bucureşti, până la data de 6 mai 2016. Dosarul va cuprinde un formular-tip de înscriere la concurs; CV-ul candidatului; un proiect de cercetare şi/sau creaţie artistică cu tema din domeniile prevăzute mai sus, aprobat de coordonatorul din România sau Italia (2-10 pagini); o copie după actul de identitate; două recomandări din partea a doi profesori universitari sau a două personalităţi din domeniul bursei solicitate; lista de lucrări/cărţi comunicate şi publicate în ţară şi în străinătate (titlul, anul şi locul comunicării); copii legalizate după actele de studii; adeverinţă medicală, eliberată de medicul de familie; copia certificatului de naştere şi, eventual, de căsătorie; copia chitanţei privind plata taxei pentru procesarea dosarului de înscriere la concurs.

Rezultatele finale vor fi făcute publice până pe 27 mai, iar stagiile vor începe, obligatoriu, de la 1 octombrie 2016.

Citit 1975 ori Ultima modificare Luni, 15 Februarie 2016 18:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.