UTILE - Viaţa Liberă Galaţi
Cod galben de vânt puternic la Galaţi
Scris de Viaţa liberă Marți, 15 Aprilie 2025Marţi, cerul va fi înnorat pe aproape tot parcursul zilei, dar şansele de precipitaţii rămân scăzute, de doar 5 la sută. Vântul va sufla cu intensificări în rafale de până la 50-60 de km la oră, determinând meteorologii să emită un nou Cod galben de vânt puternic, valabil până miercuri.
Temperaturile sunt normale pentru această perioadă, cu minimul nopţii de 7 grade Celsius, ajungând ziua până la 17 grade, iar presiunea atmosferică se va situa în jurul valorii de 768 mm coloană de mercur.
Unde sunt amplasate radarele
Scris de Mariana Constandache Marți, 15 Aprilie 2025Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 15 aprilie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Marea Unire, Combinatului și Calea Prutului.
În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25 pe raza localităților Șendreni și Hanu Conachi, iar pe DJ 251, la Smârdan și Matca. Pe DN 26, radare se vor afla la Aviasan ("4 benzi"), iar pe DE 581, o autospecială va fi prezentă la Berheci.
Unde acționează astăzi Poliția Locală
Scris de Mariana Constandache Marți, 15 Aprilie 2025Astăzi, 15 aprilie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Brăilei, tronsonul rutier dintre Patiseria "Dana" și McDonald’s; strada 1 Decembrie 1918 (General) și bulevardul Milcov; bulevardul Henri Coandă, între strada Traian Vuia și bulevardul George Coșbuc; strada Gheorghe Doja, între strada Nae Leonard și strada Anghel Saligny; strada Brăilei, între strada Traian și bulevardul Siderurgiștilor; strada Traian, între strada Cezar și strada Tecuci (Piața Centrală); bulevardul Oțelarilor, între strada Stadionului și strada Brăilei/ bulevardul Dunărea; strada Domnească, zonele Catedrala Arhiepiscopală și Grădina Publică; bulevardul Siderurgiștilor, între strada Gheorghe Doja și strada Basarabiei.
Cum scrie în stele că începem săptămâna
Scris de CasandraBerbec
Cei dragi și partenerii vor fi foarte importanți pentru dumneavostră astăzi.
Taur
S-ar putea să fiţi nevoiţi să puneţi dorințele altcuiva înaintea propriilor nevoi.
Gemeni
Este o zi deosebit de bună pentru orice fel de activitate de grup.
Rac
O zi ideală pentru a vă "ascunde" acasă sau a vă relaxa în mediul familial.
Leu
Ziua perfectă pentru a face o călătorie scurtă sau pentru întâlniri și vizite.
Fecioară
Analizaţi-vă în profunzime problemele financiare - conturile, facturile, datoriile.
Balanță
Sunteţi mai emotivi decât de obicei, însă vi se îmbunătățește ușor norocul.
Scorpion
Ați muncit din greu și aveți nevoie de o pauză. Relaxaţi-vă și profitaţi de timpul petrecut singuri.
Săgetător
Este un moment bun să faceți un bilanț referitor la ce vă doriți în viitorul apropiat.
Capricorn
Oamenii vă observă, ior unele persoane vor afla detalii despre viața dumneavoastră privată.
Vărsător
Bucurați-vă de ieșiri cu prietenii și cei apropiați. Călătoriile ar fi o opțiune ideală.
Pești
O zi bună pentru a aborda detalii birocratice, precum impozitele, datoriile, problemele bancare.
Vremea continuă să se încălzească
Scris de Viaţa liberă Luni, 14 Aprilie 2025Vremea va continua să se încălzească ușor, temperatura maximă va fi astăzi de 17 grade Celsius, în timp ce minime se va situa la circa 5 grade. Cerul va fi parțial noros dimineața, dar se va însenina pe zilei.
Şansele de ploaie sunt practic inexistente, iar vântul va sufla slab, cu viteze de cel mult 10-15 km/h din sud şi sud-est.
Umiditatea va avea valori cuprinse între 45 și 65%, iar presiunea atmosferică va urca până la 765 mm coloană de mercur.
S-a întâmplat pe 14 aprilie
Scris de Viaţa liberă1457 - Începe domnia lui Ştefan cel Mare în Moldova [până pe 2 iunie 1504], remarcabil conducător de oşti şi om politic.
1759 - Încetează din viaţă GEORG FRIEDRICH HANDEL (n. 1685), compozitor, organist german, unul dintre marii creatori din istoria muzicii.
1865 - Încetează din viaţă [asasinat] ABRAHAM LINCOLN (n. 1809), om politic, preşedinte al SUA (1860-1865). A militat pentru desfiinţarea sclaviei.
1883 - Încetează din viaţă KARL MARX (n. 1818), filosof german.
1904 - Se naşte JOHN GIELGUD (m. 2000), actor britanic.
1914 - Americanul Stasy G. Carkhuff a patentat anvelopa antiderapaj.
1917 - Încetează din viaţă LUDWIK ZAMENHOF (n. 1859), lingvist polonez. A inventat limba esperanto.
1929 - Se naşte OCTAV PANCU-IAŞI (m. 1975), poet, prozator, autor de literatură pentru copii.
1930 - Încetează din viaţă VLADIMIR MAIAKOVSKI (n. 1893), poet și dramaturg rus.
1933 - Legea pentru crearea Fundaţiilor Culturale Regale ale României.
1941 - Se naşte JULIE CHRISTIE, actriţă britanică, laureată cu premiile Oscar, BAFTA, Globul de Aur, cu alte premii.
1950 - Se naşte DANIELA CRĂSNARU, poetă, prozatoare, autoare de literatură pentru copii, laureată cu Premiul Academiei Americane de Poezie, cu alte premii naţionale şi internaţionale.
1986 - Încetează din viaţă SIMONE de BEAUVOIR (n. 1908), scriitoare franceză.
2017 - Încetează din viaţă GEORGE CORNEA (n. 1931), regizor, laureat cu Premiul UNITER, cu alte premii naţionale şi străine.
Ce ne rezervă astrele în weekendul Floriilor
Scris de CasandraBerbec
Ceea ce îți propui să faci astăzi s-ar putea să ajungă să fie parte din viața ta. Este o zi benefică.
Taur
Din dorința de a face prea multe, s-ar putea să realizezi că timpul nu este de partea ta și nu vei duce la bun sfârșit nimic.
Gemeni
Nu este o perioadă benefică pentru a face schimbări radicale. Ai deja foarte multe de rezolvat.
Rac
Momente de neuitat alături de partenerul de viață. Norocul ţi se schimbă.
Leu
Spiritul competitiv ți-ar putea aduce probleme. Este însă o zi de bun augur, dacă ți-ai propus să începi proiecte noi.
Fecioară
Ai o zi minunată, cu multe surprize plăcute. S-ar putea să primești o veste bună din partea unei persoane dragi.
Balanță
Norocul este de partea ta şi vei avea o zi extraordinară. Ai răbdare și încredere!
Scorpion
Competitivitatea te definește, îți dorești să excelezi în tot ceea ce-ți propui. Ambiția te va duce mai departe decât crezi.
Săgetător
Ai multe îndoieli în ceea ce privește relația de cuplu, iar acest lucru aduce nesiguranță în ceea ce privește deciziile zilnice.
Capricorn
Zi cu momente de inspirație. Muncești mult mai eficient și faci alegeri mai potrivite. Lucrurile se schimbă în bine.
Vărsător
Ideile tale nu sunt suficient exploatate, penntru că îți lipsește încrederea.
Pești
Nu trebuie să te temi de viitor, chiar dacă lucrurile par incerte. Este o perioadă destul de agitată.
S-a întâmplat pe 13 aprilie
Scris de Viaţa liberă1695 - Încetează din viaţă JEAN de LA FONTAINE (n. 1621), scriitor francez, celebru autor de fabule.
1743 - Se naşte THOMAS JEFFERSON (m. 1826), om politic american, al treilea preşedinte al SUA (1801-1809).
1862 - Intră în vigoare Legea Presei.
1885 - Se naşte GYORGY LUKACS (m. 1971), filosof, istoric literar, estetician ungur.
1886 - Se naşte NICOLAE TONITZA (m. 1940), pictor, grafician, critic de artă, pedagog, laureat cu mai multe premii.
1892 - Se naşte ROBERT ALEXANDER WATSON-WATT (m. 1973), fizician britanic. A inventat aparatul radar.
1906 - Se naşte SAMUEL BECKETT (m. 1989), scriitor irlandez, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1969).
1927 - Se naşte MAURICE RONET (m. 1983), actor, scenarist, regizor francez.
1930 - Se naşte SERGIU NICOLAESCU (m. 2013), regizor, actor, scenarist, producător de filme, laureat cu mai multe premii; după 1989, om politic şi senator.
1935 - Se naşte C.D. ZELETIN (m. 2020) poet, eseist, traducător.
1948 - Marea Adunare Naţională adoptă prima Constituţie postbelică a României.
1952 - Se naşte, la Galaţi, VLADIMIR CRIVOI (m. 2011), caricaturist, pictor, decorator, laureat cu premii naţionale şi internaţionale.
1963 - Se naşte GARI KASPAROV, şahist rus, campion mondial.
1998 - Încetează din viaţă DUMITRU FURDUI (n. 1936), actor de teatru şi film.
2013 - Încetează din viaţă MIRCEA PETRESCU-DÂMBOVIŢA (n. 1915, la Galaţi), istoric, membru al Academiei Române.
2018 - Încetează din viaţă MILOS FORMAN (n. 1932), actor, scenarist, regizor de film ceh.
S-a întâmplat pe 12 aprilie
Scris de Viaţa liberă1823 - Se naşte ALEKSANDR NIKOLAEVICI OSTROVSKI (m. 1886), scriitor rus.
1924 - Se naşte PETER SAFAR (m. 2003), medic austriac. A inventat procedeul de resuscitare cardio-pulmonară "gură la gură".
1933 - Se naşte MONTSERRAT CABALLE (m. 2018), cântăreaţă spaniolă de operă.
1938 - Încetează din viaţă FEODOR IVANOVICI ŞALIAPIN (n. 1873), mare cântăreţ rus de operă.
1940 - Se naşte MIRCEA MARTIN, critic şi teoretician literar, pedagog, editor, laureat cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Critică, cu alte premii.
1945 - Încetează din viaţă FRANKLIN DELANO ROOSEVELT (n. 1882), om politic american, al 32-lea preşedinte al SUA (1933-1945).
1949 - Se naşte FLORIN ZAMFIRESCU, actor de teatru şi film, pedagog (şi rector al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, 2000-2008).
1953 - Se naşte VLAD PĂUNESCU, operator, producător de film, laureat cu premii ACIN.
1958 - Se naşte, la Galaţi, GHEORGHE MIRON, pictor, grafician, membru al UAPR Filiala Galaţi.
1961 - Cosmonautul rus Iuri Gagarin a devenit primul om care a călătorit în spațiul cosmic.
1962 - Încetează din viaţă CONSTANTIN GANE (n. 1885), scriitor, publicist.
1975 - Încetează din viaţă JOSEPHINE BAKER (n. 1906), cântăreaţă, dansatoare americană.
2002 - Încetează din viaţă PLATON PARDĂU (n. 1934), prozator, poet, ziarist.
2012 - Încetează din viaţă GABRIEL ŢEPELEA (n. 1916) istoric literar, scriitor, om politic, membru al Academiei Române.
2020 - Încetează din viață STIRLING MOSS (n. 1929), pilot englez de Formula 1.
Vremea începe să „miroasă” din nou a primăvară
Scris de Viaţa liberă Sâmbătă, 12 Aprilie 2025În acest weekend, vremea la Galaţi va începe să "miroasă" din nou a primăvară, după frigul şi vântul din ultimele zile. Temperatura maximă se va situa între 13 şi 15 grade Celsius, iar minimele nocturne vor fi de 3-4 grade Celsius.
Cerul va fi parţial acoperit, iar şansele de ploaie vor fi reduse, de sub 10%. Vântul va sufla moderat, cu viteze de 10-15 km/h, iar umiditatea va avea valori de 55-75%. Presiunea atmosferică va urca spre 760 mm coloană de mercur.