Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, a afirmat marţi că România are "foarte mulţi cetăţeni, turişti sau neturişti, iresponsabili", ce nu ţin cont de regulile bunului simţ, dar nici de lege, abandonând deşeuri peste tot. "Am văzut câte tone de deşeuri au fost lăsate în urmă de oameni iresponsabili, exact în locaţiile unde, de peste o lună, colegii noştri de la Regia Pădurilor, de la Apele Române, de la autorităţile locale, implicate în "Curăţăm R ...
Biroul de Mică publicitate al „Vieţii libere”, închis pe 1 mai
Vineri, 29 Aprilie 2022 23:23 | Publicat în INTERACTIVRecomandările autorităților: cum să petrecem 1 Mai în siguranță
Sâmbătă, 30 Aprilie 2022 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Având în vedere că în acest sfârșit de săptămână este celebrată Ziua Internațională a Muncii - 1 Mai, angajaţii din structurile județene ale Ministerului Afacerilor Interne vor acționa zilnic pentru menținerea unui climat de siguranță pe întreg județul, cât și la frontiera de stat.
Polițiști din structurile operative ale Inspectoratului de Poliție Județean Galați, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale vor acorda o atenție deosebit ...
Berlinul, pregătit de manifestații de amploare
Vineri, 30 Aprilie 2021 12:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Peste 5.000 de poliţişti vor fi desfăşuraţi la Berlin pe 1 mai, au anunțat autorităţile locale, în timp ce oraşul se pregăteşte pentru proteste ale stângii şi ale dreptei, relatează dpa.
Poliţia se aşteaptă ca până la 10.000 de persoane să participe la un marş al stângii, sâmbătă, 1 mai. De asemenea, o manifestaţie a unui grup Querdenken, creat de sceptici cu privire la strategia guvernului privind coronavirusul, va avea loc sâmbătă după-amiază. ...
Gălățenii, monitorizați din elicopter în acest weekend
Vineri, 01 Mai 2020 14:26 | Publicat în SOCIETATE
După modelul Paștelui Blajinilor, când județul Galați a fost survolat timp de două zile pentru monitorizarea localităților unde exista risc crescut de încălcare a ordonanțelor militare privind adunările și restricțiile de circulație, și în acest sfârșit de săptămână un elicopter al Inspectoratului General de Aviație ne va monitoriza de la înălțime. Pe 1, 2 și 3 mai, în intervalul orar 11,00 - 24,00, aparatul de zbor va survola întreg teritoriul județului Galați ...
Programul piețelor din Galați în zilele de 1, 2 și 3 mai
Joi, 30 Aprilie 2020 22:50 | Publicat în EVENIMENT
Toate piețele din municipiul Galați vor fi deschise în zilele de 1, 2 și 3 mai, după ce, așa cum informează Administrația Piețelor Agroalimentare Galați, în perioada 27 – 30 aprilie s-au efectuat operațiuni de dezinfecție în toate piețele municipiului Galați, respectiv pe platouri, în hale și în economate.
Vineri, 1 mai, piețele agroalimentare vor fi deschise între orele 7,00 și 17,00, iar sâmbătă și duminică, 2-3 mai, de la 7,00 la 13,00. Piața din Calea Basarabie ...
Mai multe autobuze în transportul public în comun
Marți, 28 Aprilie 2020 13:09 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Începând de vineri, 1 mai 2020, se vor asigura 83 de autobuze în toate cele șase intervale ale programului de transport în comun, anunţă Primăria municipiului Galați. Reamintim că din data de 6 aprilie, în intervalele orare 05,30 – 08,30, 10,30 – 13,30 și 15,30 – 18,30, transportul public local de călători este asigurat cu 83 de autobuze (programul pentru weekend), iar în intervalele orare 08,30 – 10,30, 13,30 – 15,30 și 18,30 – 22,30, cu 44 de autobuze.
Măsura supl ...
Proteste violente la Paris de Ziua Internaţională a Muncii
Miercuri, 01 Mai 2019 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cel puţin 200 de persoane au fost reţinute şi peste 12.500 au fost percheziţionate la Paris, în urma protestelor organizate miercuri, cu ocazia Zilei Internaţionale a Muncii, a relatat mediafax.ro.
Deşi la nivel naţional protestele au fost în general paşnice, la Paris autorităţile au fost nevoite să folosească gaze lacrimogene după ce mai mulţi protestatari au devenit violenţi.
Sindicatele, dar şi membri ai mişcării „Vestele galbene” au ieşit miercuri în stradă, la ...
Exerciţiul "Miercurea sirenelor", prin care toate sistemele de alarmare publică din ţară sunt acţionate la începutul fiecărei luni, a fost suspendat ieri, de 1 Mai. Decizia a fost luată la nivel naţional pentru ca cetăţenii să îşi poată petrece în linişte ultima zi liberă a minivacanţei de Paşti şi 1 Mai, fără a fi deranjaţi, între orele 10,00 şi 11,00, de sunetul sirenelor. Derularea exerciţiului va fi reluată din prima miercuri a lunii iunie, dau asigurări reprezen ...