Arbitrii gălăţeni, apreciaţi în Europa

Marți, 10 Decembrie 2019 09:45 | Publicat în SPORT
Prestaţiile arbitrilor de volei gălăţeni au fost mereu foarte apreciate, iar lucrurile se prezintă întocmai şi în prezent, la principalele meciuri din campionatul intern fiind programaţi să oficieze "cavaleri ai fluierului" din Comisia Judeţeană Galaţi. De altfel, la sfârşitul săptămânii trecute, trei dintre cei mai buni arbitri gălăţeni s-au aflat în arenă. La derbiul etapei din prima ligă feminină dintre CSM Târgovişte şi multiplacampioană Volei Alba Blaj au oficia ...

Renunţarea la gazele naturale, o ”idee bizară”

Vineri, 22 Noiembrie 2019 00:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele rus Vladimir Putin a ironizat apelurile care se fac auzite tot mai frecvent în Europa pentru reducerea dependenţei de energiile fosile şi mai ales de gaz, una din principalele mărfuri de export ale Rusiei, relatează AFP. Îndemnat să se pronunţe, în cadrul unui forum economic la Moscova, în legătură cu voinţa afişată de unii europeni de a nu mai folosi gaz, Vladimir Putin a apreciat că a renunţa la o "energie atât de curată" este "o idee absolut bizară". "În s ...

Noi suntem urmaşii Romei?

Marți, 05 Noiembrie 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În 2004, o delegaţie condusă de prim-ministrul de atunci, Adrian Năstase, din care au făcut parte şi gălăţeni, se întorcea acasă cu victoria pe buze: partea chineză urma să facă podul. Pe banii ei. Început acum 15 ani, podul ar fi fost de mult inaugurat. Podul "nu era necesar", decidea însă următorul premier, Călin Popescu Tăriceanu, ca un Gică Contra. După doi ani de guvernare, Tăriceanu nu se răzgândise, dar partea chineză, răbdătoare, încă dorea să construiască ...

Rujeola ia cu asalt Europa

Luni, 02 Septembrie 2019 23:45 | Publicat în SĂNĂTATE
Europa se confruntă cu o nouă creştere a numărului cazurilor de rujeolă, după ce boala a revenit în mai multe ţări. Acesta este avertismentul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care lansează în acelaşi timp un apel pentru intensificarea vaccinării. Mai exact, OMS menţionează 89.994 de cazuri de rujeolă în 48 de ţări europene în primul semestru din 2019, mai mult decât dublu în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut şi deja mai multe cazuri decât în ...

Prima autostradă construită de chinezi în Europa

Luni, 19 August 2019 18:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, şi ambasadorul Chinei la Belgrad, Chen Bo, au participat duminică la inaugurarea autostrăzii E-763, denumită „Milos cel Mare”, aceasta fiind prima autostradă construită de chinezi în Europa deschisă traficului, informează Euronews şi Tanjug. Autostrada E-763 face parte dintr-o reţea transeuropeană de autostrăzi care face legătura între Gdansk şi Atena, precum şi între Istanbul şi portul Bar de la Marea Adriatică. Autostrada inaugur ...

S-a pierdut primul set, fără prea multe zvâcniri

Sâmbătă, 27 Iulie 2019 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Viitorul a mers iar în Belgia, iar pentru a da piept cu Gent şi iar şi-a umplut desaga de goluri. Dacă data trecută au luat cinci şi nu au dat niciunul, de data asta au reuşit să marcheze de trei ori. Dar au şi luat şase! Motiv pentru comentatori să zică că primul set s-a terminat, dar că mai este unul, la Ovidiu. Întrebarea este cât de mult poate marca o echipă care, pe plan intern, este plină de lei, iar în Europa se transformă într-un lot de mieluşei? * În altă ordin ...

Îmbolnăvirile de sifilis, tot mai frecvente

Duminică, 14 Iulie 2019 20:00 | Publicat în SĂNĂTATE
În ultimii zece ani, cazurile de sifilis au devenit mai frecvente decât cazurile de HIV. Din 2010, în Europa frecvenţa cazurilor de îmbolnăvire a crescut cu 70 la sută, conform unui raport al Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC). Cazurile de sifilis au crescut din cauza sexului neprotejat şi a partenerilor sexuali multipli, mai ales în rândul bărbaţilor homosexuali, informează Reuters. Acest raport european  vine după ce Organizaţia Mondială a Sănă ...

Sânzienele îmbracă Europa în ie

Sâmbătă, 22 Iunie 2019 00:02 | Publicat în DIASPORA
În celebrul Hyde Park din Londra, la Accademia di Romania din capitala Italiei, la sediul din Lisabona al Ambasadei României în Republica Portugheză, dar şi pe terasa Atakule, cel mai vechi centru comercial din Turcia şi simbolul capitalei Ankara, Ziua Universală a Iei, va fi marcată aşa cum se cuvine. Născută la iniţiativa comunităţii online ”La Blouse Roumaine”, Ziua Universală a Iei, sărbătorită de Sânziene, pe 24 iunie, îmbracă lumea în frumosul strai popular româ ...
Doar 384.943 de cetăţeni români au reuşit să voteze la alegerile europarlamentare din 26 mai, în vreme ce alte zeci de mii au aşteptat în van ore în şir la cozi şi au plecat acasă copleşiţi de umilinţă şi de neputinţă. Numărul votanţilor din străinătate este mai mare decât cel al participanţilor la urne din judeţele Cluj - 373.536, Prahova - 343.632, Iaşi - 340.268, Timiş - 332.089 sau Constanţa - 323.563, cel puţin aşa reiese comparând datele oficiale. Prin analo ...

Europa epuizează resursele planetei

Luni, 13 Mai 2019 05:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cetăţenii Uniunii Europene consumă o cincime din resursele naturale ale planetei, deşi reprezintă doar şapte la sută din populaţia lumii. Acest consum este direct responsabil pentru fenomenele meteo extreme, resimţite din ce în ce mai des (în poză, o tornadă surprinsă recent în România), sunt de părere ecologiştii. „Dacă toată lumea ar avea acelaşi stil de viaţă ca cetăţenii europeni, până pe 10 mai deja am fi epuizat resursele pe care Pământul le poate genera în ...
Pagina 1 din 20