TOP 10 destinaţii europene ce merită văzute în 2016

Luni, 22 August 2016 00:00 | Publicat în TURISM
Experţii de la Lonely Planet, care publică cele mai cunoscute ghiduri de turism din lume, au decis care sunt destinaţiile europene ce merită văzute în 2016. 1. Pelopones, Grecia Grecia este foarte aglomerată pe perioada verii, dar majoritatea turiştilor se îndreaptă fie către Atena, fie către una dintre insulele din Marea Egee. Una dintre cele mai frumoase şi diverse regiuni din ţară este însă uitată: Peloponesul. Ignorată de valurile de turişti, zona este mult mai accesibil ...
Peştera Piatra Altarului este accesibilă doar specialiştilor şi aceştia spun că este una dintre cele mai frumoase peşteri din Europa. Cele patru mari galerii, botezate Palatul, Paradisul, Geoda şi Altarul Urşilor, pe cât sunt de frumoase pe atât sunt de greu accesibile şi din acest motiv publicul nu le poate admira încă. Peştera este situată în zona Padiş, în munţii Bihorului, şi a fost descoperită de Daniel Cârlugea şi Doru Croitoru în 1984, ambii de la Clubul Politehn ...
În ultimii ani, de când criza economică a lovit şi România, iar găsirea unui loc de muncă, mai ales în Galaţi, a devenit o misiune aproape imposibilă pentru mulţi dintre cei care au fost concediaţi, posibilitatea găsirii unui post în străinătate a devenit o opţiune din ce în ce mai accesată. Astfel, o bună parte dintre şomerii gălăţeni au emigrat spre ţările din spaţiul economic european, care i-au acceptat şi le-au oferit un trai mai bun, deşi departe de locurile na ...
EURES România, o reţea de recrutare a şomerilor pentru munca în spaţiul economic european, care activează în cadrul ANOFM şi, implicit, AJOFM Galaţi, a avut rezultate palpabile de la începutul anului. În Galaţi, de la începutul lui 2016, au fost promovate 920 de locuri de muncă în Europa şi au fost organizate cinci seminarii de informare EURES, la care au participat, în total, 226 de persoane. Numărul persoanelor consiliate şi asistate a fost de 125, acestea primind sfaturi ...
Conform ultimului comunicat primit din partea EURES, în spaţiul economic european sunt disponibile, actualmente, 475 de locuri de muncă, în ţări precum Germania, Austria, Marea Britanie, Finlanda sau Suedia. În continuare, Germania este ţara cu cele mai multe oportunităţi, cele 124 de locuri de muncă fiind în domenii variate. Astfel, şomerii gălăţeni interesaţi să lucreze în Germania se pot angaja ca factor poştal, personal de serviciu în domeniul hotelier, bucătar, şofer ...
Şomerii gălăţeni care vor să muncească în străinătate se pot angaja prin intermediul reţelei de recrutare EURES. Actualmente, sunt disponibile 215 posturi în spaţiul economic european, dintre care aproape jumătate (104) în Germania. Astfel, românii vorbitori de limbă engleză şi germană se pot angaja ca inginer electrician, inginer mecanic, factor poştal, personal de serviciu în domeniul hotelier, mecanic industrial, asistent medical generalist, asistent medical în pediatri ...

Ucraina a bătut Rusia, cu sprijinul Europei

Luni, 16 Mai 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Vivat cangurul european! În primul rând mulţumesc fraţilor de peste Prut că datorită lor am putut urmări Finala Eurovision comentată în dulcele grai românesc. Fireşte, la fel de bine aş fi putut să o urmăresc în grai chinezesc sau american, pentru că şi acolo a fost transmis spectacolul de la Stockholm. Numai în România, nu! Dar, desigur, noi avem maidanezi, nu canguri europeni, ca Australia. Care a fost la mustaţă să câştige Eurovisionul! Deşi a fost favorita juriilor ...

MESERII MACABRE: Cum ajungeai de profesie… călău?

Sâmbătă, 23 Aprilie 2016 09:00 | Publicat în MAGAZIN
În mod inevitabil, în trecut, unii oameni sfârşeau prin a se îndeletnici şi cu macabra meserie de călău. Şi, totuşi, cum ajungeau să o practice? De voie bună ne-am închipui că nu prea ar fi vorba. Răspunsul e destul de simplu: ca multe alte meserii în trecut, şi profesia de călău, una din cele mai degradante, se moştenea din tată-n fiu, dar puteau exista şi excepţii, când anumite circumstanţe exterioare îi împingeau pe oameni să se apuce de aşa ceva. Să dăm un ex ...

DESTINAȚII TURISTICE: Unde se poate face prima baie în mare a anului

Sâmbătă, 23 Aprilie 2016 14:00 | Publicat în TURISM
Înainte de începerea sezonului estival, site-ul lesoir.be recomandă destinaţiile potrivite din Europa cu temperaturi plăcute, unde se poate merge de Paşte şi chiar se poate face o baie în mare, prima din acest an. Italia, Cinque Terre. Înscris în patrimoniul Mondial al UNESCO, parcul naşional din Liguria (nordul-vestul ţării), aflat la o oră şi jumătate de Genova, este alcătuit din cinci sate cocoţate pe faleze, unde turiştii vin să caute autenticitatea italiană. La mare, l ...

ANALIZĂ VL/ Cum a prins terorismul islamic rădăcini în Europa

Sâmbătă, 02 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Peste 5.000 de persoane din ţările europene au trecut de partea Statului Islamic De la atacurile de tipul „oricum, oricând şi oricine” la atentatele în „stil Mumbai” de la Paris şi Bruxelles Unde îşi găseşte Statul Islamic adepţi şi cum îşi alege ţintele Dileme între libertăţile civile şi acţiunile de combatere a terorismului Atentatele de la Paris şi Bruxelles sunt încă o confirmare că statele europene au devenit „o ţintă legitimă” pentru Statul Islami ...
Pagina 10 din 20