O anchetă a procurorilor anticorupție a scos la iveală o fraudă de mari proporții, într-un caz petrecut la examenul de bacalaureat din 2023 în județul Mureș, arată datele consultate de HotNews.ro în 13 dosare aflate pe rolul Tribunalului Mureș. Principalul vizat de ancheta DNA este fostul șef al Inspectoratului Școlar Județean, Sabin Gavril Pășcan, care a demisionat din funcție în vara anului trecut, înainte ca DNA să anunțe public punerea sa sub urmărire penală. Alătur ...
După ce au rezolvat toate problemele din învățământul românesc, mai marii Ministerului au găsit de cuviință să întocmească o metodologie prin care explică modul în care elevii trebuie să fie așezați în bănci. Metodologia privind monitorizarea, evaluarea, identificare, prevenirea și combaterea segregării școlare a fost deja publicată în Monitorul Oficial. Noul act are la bază ideea prin care elevii trebuie așezați prin rotație în bănci, astfel încât fiecare elev s ...

Elevul Gogu din mijlocul semicercului

Sâmbătă, 11 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Noua găselniţă a Ministerului Educaţiei, cea potrivit căreia trebuie să aşeze dascălii elevii în bănci în cerc sau semicerc sau amfiteatru, pentru a evita marginalizarea şi discriminarea, este o idee foarte nobilă, dacă nu ar veni pe un fond complet strâmb, unde nu valoarea umană primează, ci cea a hainelor şi accesoriilor de la purtător. Textul metodologiei vrea să promoveze ideea să nu fie marginalizaţi elevii care provin din medii defavorizate, cei care au dizabilităţ ...

Fără decontarea navetei, şcolile de ţară ar fi pustii

Vineri, 10 Ianuarie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Din păcate, anul 2025 a debutat sub ghilotina așa numitei „Ordonanța Trenuleț”, emisă de guvern în ultimele zile ale lui 2024, cu termen de producere a efectelor 1 ianuarie 2025. Prin minunatul act normativ, actuala conducere a statului (care este de fapt şi fosta) ne transmite că e nevoie să ne sacrificăm maxim pentru a strânge bani la buget și a urni lucrurile în țărișoara noastră. Se pare că printre cei mai afectați vor fi bugetarii, cărora li s-au anulat sporuri și ...
Veste bună pentru profesori. Aceștia pot răsufla ușurați, după ce Ordonanța „Trenuleț” a alimentat zvonul conform căruia naveta cadrelor didactice nu va mai fi decontată începând cu luna ianuarie 2025. După ce au apărut tot felul de discuții pe rețele de socializare și pe grupurile de profesori din țară, se pare că luminița de la capătul tunelului există, cel puţin pentru moment. Atât reprezentanții sindicatelor din învățământ, cât și reprezentanții Inspect ...

Elevii se întorc miercuri la cursuri

Luni, 06 Ianuarie 2025 12:40 | Publicat în EDUCAŢIE
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, următoarea vacanţă va avea o săptămână şi va avea loc în perioada 10 februarie - 2 martie, după cum vor decide inspectoratele şcolare judeţene. Cursurile se vor desfăşura apoi până la vacanţa de Paşte, programată între 18 şi 27 aprilie. Anul şcolar 2024-2025 se va încheia pe 20 iunie, când va începe vacanţa de vară, care va dura până pe 7 septembrie.Programele naţionale "Şcoala altfel" şi "Săptămâna verde" ...
Foşti şi actuali profesori, foşti şi actuali studenţi, invitaţi din alte universităţi tehnice din ţară, şi, evident, conducerea Universităţii "Dunărea de Jos", inclusiv ÎPS Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos, au sărbătorit miercuri, în Aula Magna "Alexandru Ioan Cuza", 70 de ani de învățământ superior ingineresc în domeniul mecanic la Galați. Pe parcursul celor șapte decenii, ceea ce actualmente se numeşte Facultatea de Inginerie a devenit un pilon al învățăm ...
Liderii comunităţii româneşti din regiunea Cernăuţi din Ucraina îşi manifestă îngrijorarea faţă de întreruperea plăţii de către statul român a burselor pentru elevii şi profesorii de la şcolile şi liceele româneşti, transmite Agerpres. Bursa, în valoare de 400 de euro, se acorda anual de către Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, cu scopul de a încuraja învăţarea în limba română. Anul trecut, peste 5.500 de elevi şi peste 1.200 ...

70 de ani de învăţământ superior ingineresc la Galaţi

Vineri, 13 Decembrie 2024 10:30 | Publicat în SOCIETATE
Facultatea de Inginerie de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi va celebra, la acest final de an, împlinirea a 70 de ani de învăţământ superior ingineresc în domeniul mecanic. Pe parcursul celor șapte decenii, facultatea gălăţeană a devenit un pilon al învățământului tehnic din Galați și din ţară, din cadrul său desprinzându-se majoritatea facultăților tehnice ale Universității "Dunărea de Jos".Ceremonia aniversară va avea loc miercuri, 18 decembrie 2024, ...
35% dintre profesori sunt plătiți cu venituri sub salariul minim, raportat la grila de salarizare a familiei ocupaționale "Învățământ", potrivit unui nou studiu realizat de Blocul Național Sindical (BNS). Datele apar într-un studiu pe tema salarizării în sectorul public realizat de specialiștii BNS și subliniază situația gravă cu care se confruntă sistemul de educație din România, potrivit organizației sindicale. Rezultatele studiului arată că, dintre profesorii universit ...
Pagina 4 din 13