- Ionel Stan, "Monografia Școlii „Miron Costin” din Galați (1936-1996)", Editura "Axis libri", Galați, 2025
O nouă ediție a unei lucrări monografice este binevenită, atât pentru istoria Galațiului, cât și pentru istoria învățământului gălățean. Ea este rodul muncii de cercetare a lui Ionel Stan, care a observat că, de pildă, în monumentala lucrare a profesorilor universitari Ioan Brezeanu și Gh. S. Ștefănescu, „Școala gălățeană 1765-1948”, apărută la Editura "Geneze" din Galați în anul 1996 nu se „face vreo referire la Școala „Miron Costin”, fiind un motiv în plus de a aborda această temă.”
Pe coperta a IV-a, „misteriosul” și regretatul autor este surprins într-o caracterizare model: „statură impunătoare (fost atlet); arbiter elegantiarum, grafie impecabilă, afabil, empatic, simțul dreptății, incomod în dialoguri, prieten de toată isprava”.
Pe lângă portretul profesorului de istorie, apare și o scurtă prezentare a cărții, realizată de scriitorul Teodor Parapiru: „În concepția lui Ionel Stan, monografia Școlii Nr. 12 „Miron Costin” din Galați este o oglindă fidelă în care curg apele a 60 de ani de învățământ, într-o instituție cu individualitate valorică distinctă. Sunt convins că apropiatul eveniment editorial va fi întâmpinat cum se cuvine de publicul cititor, care va aprecia inițiativa și calitatea muncii, constituite în referință pentru cercetare în domeniul respectiv.”
Într-o recentă postare pe Facebook a scriitorului Teodor Parapiru, se mai aduc amănunte referitoare la destinul volumului: „Apariția cărții prefigurează aniversarea în anul următor a 90 de ani de la înființarea instituției școlare „Miron Costin” Galați (1936-2026). Evenimentul se datorează superbului gest devoțional al domnului Adrian Stan și al doamnei Alexandra Stan, copiii autorului, precum și al prietenului acestuia, domnului profesor Gheorghe Chicioroagă. Studiul lui Ionel Stan este un certificat de existență al uneia dintre cele mai vechi citadele ale învățământului gălățean, unde s-a format un număr impresionant de oameni vrednici și remarcabili în viața socială și în profesiile lor de mai târziu.”
Apele curg, dar pietrele-cărți rămân, izvoare istorice, dar și de inspirație pentru generațiile următoare, autorul precizând în final: „Dorim ca prezenta lucrare să servească ca inspiraţie şi sursă de informare pentru noi abordări ale temei, conştienţi fiind că aceasta poate fi oricând dezvoltată şi completată.”
Cuprinsul este acesta, în linii mari: după introducerea din care deja am citat unele aspecte, capitolul întâi se referă la o istorie pe scurt a Galațiului, dar și a unui cartier emblematic, care își cere propria istorie, „Cartierul Demobilizaților”; capitolul al doilea se referă la „Evoluția școlii între anii 1936 - 1948” (cu subcapitolele „Demersurile și fazele întemeierii”, „Învăţământul românesc interbelic”, „Între deziderate şi împliniri” și „Situaţia cadrelor didactice și revendicările acestora”, capitolul trei oprindu-se la anii 1948-1989, „Totalitarism - Tradiție - Modernism”, ultimul capitol referindu-se la „Revenirea la tradiție (1990-1996)”.
Lucrarea cuprinde mai multe anexe și un capitol dedicat metodicii, anexele, aproximativ zece la număr, referindu-se la un „tabel de imprimate școlare necesare pentru anul școlar 1941-1942”, „lucrări metodice de autori gălățeni” (din deceniul IV al secolului al XX-lea), „manuale pentru cursul primar de autori gălățeni (perioada interbelică)”, „Învăţători prezenti la catedră la 1 septembrie 1961”, „Profesori prezenţi la catedră la 1 septembrie 1961”, încadrări în anii școlari 1970-1971, 1981-1982, 1996-1997, un tabel nominal cu directorii și directorii adjuncți „de la întemeiere și până în prezent” (printre care și Ionel Stan), „documente care atestă prestigiul școlii”, anexa IX fiind cea intitulată „Ne mândrim cu ei!/ (Foşti elevi şi profesori)”, cuprinzându-i pe următorii: Mircea Creţu - inspector general al I.Ş.J. Galaţi, Costel Gheorghiu - senator de Galaţi, Alexandru Condeescu - director al Muzeului Literaturii Române, Vasile Paznicu - colonel în M.St.M. al M.Ap.N., Nicolae Tabără - prof. univ. dr. la Institutul Agronomic Iaşi, Georgeta Dumitrache - director al Şcolii Normale „C. Negri” Galaţi, Aurica Buruiană - director adj. la Liceul de Artă, Costică Popa - inspector şcolar, Doina Ştefănescu - pictor, Nicolae Bejan - pictor, Sergiu Dumitrescu - sculptor, preşedinte al UAP Galaţi, Silviu Catargiu - sculptor, Teodor Parapiru - scriitor, Ion Boşneagă - director Şcoala Nr. 5 Galaţi, Lungu Nicolae - avocat, preşedinte - director general al I.S.C. Donaris SA, Bâncescu Speranţa - profesor de chimie în şcoală, Costin Elena - învăţătoare timp de 35 de ani în şcoală, Ilie Z. Pleşcan - director al postului Radio Galaţi, Abel Ionescu - inginer, cu precizarea că „lista ar putea continua cu zecile de cadre didactice, medici, ofițeri, ingineri, manageri și profesori, oameni de afaceri care au fost elevi ai școlii și, nu în ultimul rând, cu sutele de oameni corecți, cinstiți, actuali părinți și elevi ai Școlii „Miron Costin”, care prin munca lor nevăzută contribuie zi de zi la prosperitatea școlii, a cartierului, a orașului, a țării și cărora le suntem totdeauna recunoscători.”
Inutil, cumva, să mai amintim, de cuprinzătoarea bibliografie, având lucrări semnate, printre alții, de Spiru Haret, P.P. Panaitescu, Paul Păltănea, Silviu Sanie, Nicolae Iorga, N. Gostar, C.C. Giurescu ș.a., ceea ce ne reamintește că este o carte de istorie, mai ales, sau, dacă vreți, în primul rând, cu tot ceea ce implică, inclusiv o binevenită lecție de patriotism (și local), după cum putem înțelege încă de la motoul cărții, un citat din marele Spiru Haret: „Școala are datoria de a afirma conștiința națională a poporului, de a-l face să cunoască trecutul, pentru a-și înțelege rostul său în prezent și chemarea sa în viitor”. Un moto deosebit de important, ceea ce o arată și repetarea acestuia la un moment dat.
Și, mai ales, când este pus, poate în contrast subtil, un alt moto, cules din Legea învăţământului, Nr. 84 din 24 iulie 1995, Titlul I, art. 3, al. 2: „Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creative”, moto care deschide capitolul dedicat unei reveniri la… tradiție.
Printre rânduri sunt strecurate și meditații asupra stărilor și situațiilor socio-politice, dincolo de timpuri, fiind făcute trimiteri și către zilele noastre (a se vedea și măsurile luate pentru „sovietizarea forţată a culturii româneşti”! - pp.53-54): „…patimile politice n-au ce căuta într-un domeniu social atât de delicat, aşa cum este instrucţia și educaţia tinerelor vlăstare ale naţiunii.” Nu lipsește, când este cazul, nici umorul, alegerea altui moto pentru capitolul dedicat situației socio-materiale a cadrelor didactice și revendicărilor acestora fiind clară aici: „Pe cine l-a urât, Dumnezeu l-a făcut pedagog”!
