1,9 milioane lei pentru prevenirea violenței școlare

Luni, 06 Octombrie 2025 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a semnat luni ordinul prin care 1.900.000 de lei vor fi alocați școlilor din întreaga țară pentru implementarea Programului „Împreună prindem curaj”, destinat prevenirii violenței și infracțiunilor în mediul școlar. Fondurile vor fi distribuite prin inspectoratele școlare județene, proporțional cu numărul elevilor din fiecare unitate de învățământ, și vor fi utilizate în perioada 15 octombrie - 15 decembrie 2025, pot ...
Cancerul de sân este cea mai frecventă formă de cancer la femei și una dintre principalele cauze de deces oncologic. Însă, atunci când este depistat la timp, șansele de tratament și vindecare sunt foarte mari. În România, în anul 2022, potrivit ECIS - European Cancer Information System, s-au înregistrat 12.685 de cazuri noi de cancer de sân şi 3.877 de decese prin cancer de sân, iar o statistică la nivel international certifică faptul că una din opt femei va fi diagnosticat ...
A început toamna, iar zilele mai scurte și soarele tot mai palid aduc nu doar schimbări în peisaj, ci și în organismul nostru. Odată cu scăderea expunerii la razele solare, nivelul de vitamina D din corp riscă să se reducă semnificativ, iar acest lucru poate avea efecte directe nu doar asupra sănătății fizice, ci și asupra echilibrului psihic. Numeroase studii au demonstrat legătura strânsă dintre vitamina D și sănătatea mintală. Considerată „vitamina soarelui”, ea j ...

Prevenția: Cheia Către o Viață Liniștită și Sănătoasă

Luni, 01 Septembrie 2025 09:03 | Publicat în UTILE
  În ritmul alert al vieții cotidiene, suntem adesea tentați să ignorăm micile semnale pe care corpul ni le transmite. O tuse care nu mai trece, o oboseală persistentă sau o senzație de disconfort în piept sunt puse pe seama stresului sau a oboselii. Însă, adevărata înțelepciune în materie de sănătate nu stă în a trata bolile după ce apar, ci în a le preveni și a acționa informat la primele semne.  Ascultă-ți corpul: Primul pas spre o sănătate de fier Corpul uman ...

Cum învingi depresia post-vacanță

Duminică, 24 August 2025 13:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Vacanța a trecut, dar în loc să fiți revigorați și pregătiți pentru un nou an plin de provocări, s-ar putea să vă simțiți mai obosiți ca niciodată. Bine ați venit în lumea depresiei post-vacanță!   Nu trebuie să vă alarmați: nu este vorba despre o boală gravă, ci mai degrabă despre o stare de spirit trecătoare. După un program relaxat, lipsit de stres, cu plimbări lungi și dimineți în care v-ați bucurat de somn prelungit, revenirea la rutina zilnică poate fi un ...
Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad a anunțat finalizarea lucrărilor de igienizare a râului Chineja în zona localității Foltești. Intervenția face parte dintr-un amplu program de întreținere derulat în județul Galați, care vizează în această perioadă și alte cursuri de apă importante: Suhu, Geru, Gologanu, Perișani, Lozova și Corozel. Potrivit autorităților, scopul acestor lucrări este de a menține secțiunile de scurgere funcționale, de a preveni degradarea ...
Direcția de Sănătate Publică Galați, prin Compartimentul Promovarea Sănătății, a derulat, în lunile mai și iunie, o serie amplă de activități educative și evaluări medicale pentru prevenirea consumului problematic de alcool, în cadrul unei campanii naționale coordonate de Ministerul Sănătății. Județul Galați se numără printre fruntașii acestei inițiative, cu 43 de puncte de testare organizate în comunități și unități medicale. Activitățile s-au desfășurat ...
Ministerul Mediului, alături de Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) și Garda Națională de Mediu, demarează un amplu program de verificări la obiectivele miniere din întreaga țară, în contextul recentului incident ecologic produs la Praid, informează Agerpres. Acțiunea are ca scop prevenirea unor noi catastrofe de mediu și monitorizarea atentă a zonelor unde există riscuri semnificative de contaminare a apelor. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat, într ...

Măsuri speciale luate la Galaţi pentru siguranța verii

Marți, 17 Iunie 2025 15:30 | Publicat în EVENIMENT
Prefectura județului Galați a organizat o întâlnire de lucru importantă cu reprezentanții Jandarmeriei, Poliției și Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pentru a stabili un plan de acțiune eficient în fața riscurilor specifice sezonului estival. Temperaturile ridicate din timpul verii, riscul crescut de incendii de vegetație, intensificarea traficului rutier și apropierea perioadei în care numeroși români se întorc în țară sunt factori care impun o coordonare atent ...
Direcția de Sănătate Publică (DSP) a județului Galați a lansat recent, prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare, un apel public de informare și responsabilizare, în contextul intensificării riscurilor de îmbolnăvire cauzate de țânțari și căpușe. Campania, desfășurată în luna mai 2025, are ca scop creșterea gradului de conștientizare privind bolile transmise prin vectori și oferirea de măsuri clare de prevenție pentru populație. Vectorii sunt organism ...
Pagina 1 din 3