Curs postuniversitar pentru profesori din Moldova şi Ucraina

Miercuri, 26 Iunie 2019 12:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Douăzeci şi patru de cadre didactice de la universităţile şi şcolile de peste Prut au participat la un curs post-universitar de formare şi dezvoltare continuă ce a vizat aspecte legate de obţinerea, protejarea şi comercializarea drepturilor de proprietate industrială. Cursul "Aspecte practice în domeniul proprietăţii industriale", gândit ca un stagiu de specializare în România, a fost organizat în perioada 17 - 22 iunie, de către Centrul Regional pentru Promovarea Proprietăţ ...
Prevederile Statutului Elevului nu sunt încă respectate, în toate unitățile de învățământ, fiind frecvente abuzurile, cazurile de încălcare voluntară a acestora, dar și de omitere ca o consecință a lipsei de informare, susţine Consiliul Judeţean al Elevilor din Galaţi. Câteva situații de acest fel, deseori întâlnite în școală, sunt, spun membrii acestei organizaţii, consemnarea absenței în catalog ca metodă de pedepsire a elevului, notarea subiectivă a acestuia, ...

Ore mai puţine pentru profesorii seniori

Luni, 10 Iunie 2019 07:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Legea prin care norma cadrelor didactice cu o vechime în învăţământ de peste 25 de ani, cu gradul I şi a profesorilor din corpul de mentori se poate reduce cu două ore săptămânal, fără diminuarea salariului, a fost promulgată. Actul normativ a fost inițiat în 2016, când parlamentarii din comisia de învățământ au propus reducerea normei. Actul normativ vizează modificarea art. 262 alin. (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. ...
S-a încheiat procesul de evaluare a cadrelor didactice universitare propuse de către studenţi pentru titlul de Profesor Bologna 2019. Anul acesta au fost nominalizaţi aproape 600 de profesori, din care jumătate sunt „new entry”, adică nume complet noi."Profesori tari" este o iniţiativă a Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), ajunsă deja la a XII-a ediţie, care are ca obiectiv căutarea exemplelor de bună practică din comunitatea academică, oa ...

Profesorii din Florida, cu arme la clasă

Joi, 02 Mai 2019 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Parlamentul statului american Florida a adoptat miercuri o lege care le permite cadrelor didactice să poarte o armă de foc în clasă, o măsură extrem de controversată şi a cărei eficienţă rămâne de dovedit, relatează AFP. Obiectivul noii legi, care urmează să fie promulgată fără ezitare de guvernatorul republican de Florida, Ron DeSantis, este de a evita un nou masacru în mediul şcolar, după cel petrecut la un liceu din Parkland unde un fost elev a ucis 17 persoane, pe 14 f ...

Profesorii se pot iar titulariza cu acordul conducerii şcolii

Sâmbătă, 06 Aprilie 2019 08:30 | Publicat în EVENIMENT
Ministerul Educaţiei a anunţat că a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă care rezolvă situaţia titularizării profesorilor în baza articolului 253 (declarat neconstituţional). Într-un comunicat de presă, Ministerul Educației arată că ”prevederile acestei ordonanțe de urgență permit consiliului de administrație al unității de învățământ modificarea duratei contractului individual de muncă din durată determinată de un an, în contract de muncă pe durata de viabilitate a ...

Peste 500 de profesori, la SuperTeach

Vineri, 15 Martie 2019 16:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Peste 500 de profesori din Galaţi şi din judeţele învecinate îşi dau întâlnire sâmbătă, 16 martie, la 9,30, la Casa de Cultura a Sindicatelor, la cea de-a 12-a ediţie a Conferinţelor SuperTeach, pentru a se inspira de la speakerii invitaţi: Cristina Gheorghe, Elena Lotrean, Dragoș Anastasiu, Claudia Chiru, Felix Tătaru, profesori Merito Ana Maria Rusu şi Doru Căstăian, Lili Sumănaru, Adriana Lefter, Dragoş Buzzi, Raluca Ungureanu. Conferinţa, organizată de Romanian Busines ...

Psihiatria, ca plasă de siguranță

Sâmbătă, 09 Martie 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Susțin cu tărie înființarea unor departamente speciale la Facultățile de Medicină, unde viitorii psihiatri să învețe aplicat și punctual cum să îi evalueze pe cei în ale căror mâini sau siguranța, educația și de ce nu, chiar viața noastră, a celor mulți. Nu demult, un cadru didactic din Tecuci cerea o lege care să îi protejeze pe dascăli împotriva abuzurilor venite din partea părinților. Omul de la catedră argumenta necesitatea pedepsirii mai aspre, ca la ultraj, a ...

26 de profesori vor sta la catedră după vârsta de pensionare

Miercuri, 06 Martie 2019 07:30 | Publicat în EDUCAŢIE
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi a aprobat prelungirea cu încă un an a activităţii la catedră pentru 26 de cadre didactice care ar fi trebuit să iasă la pensie de la 1 septembrie. Este vorba de şapte profesori de educaţie fizică, cinci învăţători, câte trei de instruire practică şi matematică, doi de engleză şi câte unul pentru istorie, psihopedagogie specială, limba română, chimie şi drept administrativ. Doar două dintre cererile depuse pentru prelu ...

148 de posturi la Titularizarea profesorilor

Miercuri, 06 Martie 2019 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Inspectoratul Şcolar Judeţean a publicat lista posturilor vacante în judeţul Galaţi pentru concursul de Titularizare (catedre cu valabilitate de cel puţin patru ani), dar şi posturile pentru suplinire. Posturi complete pentru titularizare sunt, conform informaţiilor de pe site-ul Ministerului Educaţiei, 148, dintre care 71 sunt în municipiul Galaţi, 18 în Tecuci, unul în Tg. Bujor şi unul în Bereşti, restul fiind în mediul rural. Cele mai multe posturi libere în oraş sunt pe ...
Pagina 2 din 36