Începutul acestei săptămâni a fost, la nivel național, marcat de organizarea simulărilor examenului de Bacalaureat. În acest context, și Galațiul s-a aliniat calendarului propus de minister și a organizat, cu comisii de examen, cu centre unde s-au susținut probele scrise, cu profesori supraveghetori, cu tot tacâmul am putea zice, și tâgâdâm pâș, pâș... „am dat și Bacalaureatul asta”, vorba lui Caragiale.
Nu discutăm aici despre cât valorează aceste simulări per total: fără note trecute în catalog, fără miză de a învăța și de a-l trata cu seriozitate, examenul simulat este o emoţie mai degrabă pentru profesorii constrânşi să-l organizeze, decât pentru candidați. Dar, evident, pornim de la premisa că este un exerciţiu util şi necesar, în perspectiva examenului real şi serios care se apropie.
Puţină lume vorbeşte însă despre impactul pe care aceste simulări l-au avut în rândul celorlalți elevi și implicit asupra întregului proces de învățare. Am trăit o dublă ipostază în aceste zile.
Prima a fost cea de ziarist, care a mediatizat constant strigătul de ajutor al profesorilor care au refuzat să participe la aceste simulări, dar şi pe al directorilor de licee, nevoiți să găsească soluții pentru a se susține examenul, chiar și în condițiile în care 90% dintre profesori și-au asumat boicotarea. Am citat, evident, şi poziţia reprezentanților Inspectoratului Şcolar Judeţean, care afirmau mândri că „se vor da simulările la Galați, în condiții optime”, dar am observat și reacţia unora dintre elevi, care au profitat din plin de aceste zile și s-au mai relaxat puțin, că tot urmează o nouă vacanță peste doar câteva zile.
A doua ipostază a fost cea de părinte care a retrăit din plin zilele de pandemie cu învățământ online. Haos, linkuri de Google Meet amestecate, trimise unele peste alta, elevi bulversați și care au acumulat în aceste zile ore de stat în fața ecranului cât pentru toată vara. Nu puteai afla dacă profesorul X sau Y intră online decât dacă aveai telefonul sau calculatorul conectat în permanență la grupurile de WhatsApp de la școală, altfel riscai să pierzi ora online și să primești absență.
Evident, nici pentru profesori nu a fost floare la ureche, pentru că una este să ai elevii în faţa ochilor, putându-le vedea reacţiile şi microexpresiile faciale, alta este să depinzi de o ferestruică din cele circa 25 înghesuite pe ecranul laptopului.
Și toate acestea pentru ambiția prostească a șefilor de la Ministerul Educaţiei, care au vrut să arate că decizia profesorilor de a le boicota nu contează și au ținut morțiș să organizeze aceste simulări. Urmează corectarea tezelor, ședințe cu părinții pentru aflarea notelor și rapoarte verbale și dări de seamă care vor sfârși printr-un sertar din inspectorat, căci cui îi pasă, cu adevărat, de aceste lucruri şi câţi dintre elevi, părinţi şi profesori modifică acum ceva în strategia de pregătire pentru examene? Important este că s-a mai bifat în catastif o sesiune de simulări....
