În septembrie 1985, Emilia Savu a participat la Festivalul Interjudețean „Steaua Dunării”, reprezentând județul Mureș. Talentul său remarcabil i-a adus Marele Trofeu al Festivalului, iar după acest succes, pe 9 noiembrie, cu acordul părinților, a hotărât să treacă munții și să vină la Galați pentru angajare ca solistă la secția de Revistă, Estrada, de la Teatrul Muzical „Nae Leonard”. Între momentul acela şi actualitatea prezentă, Emilia Savu a devenit un nume iu ...

De ce „merită” femeia să fie bătută

Luni, 17 Noiembrie 2025 00:07 | Publicat în EDITORIAL
Pentru că a vorbit prea mult. Pentru că a îndrăznit să aibă o opinie. Pentru că n-a fost ciorba caldă. Lista motivelor pentru care, în mintea unora, o femeie „merită” bătaie este infinită. În România, zilnic, cel puțin două femei sunt ucise de partenerul intim sau de un membru al familiei, iar peste 61.000 de femei au fost abuzate doar în prima jumătate a anului 2025. Numărul victimelor creşte continuu, iar mediul social din care provin nu contează atunci când iubirea ...

Euro nu mai are cum să coboare sub 5 lei

Duminică, 16 Noiembrie 2025 20:30 | Publicat în ECONOMIE
Finalul săptămânii a fost dominat de conferința de presă a BNR, în cadrul căreia a fost prezentat ultimul Raport asupra inflației din acest an. „Poate e o dorință. Nu are cum să mai coboare. Sub 5 lei nu (...) Eu pot să vă fac o declarație pe care de regulă nu o fac și nu o face nimeni la banca națională. Pot să vă spun că din vară aproape că n-am mai intervenit (...) Și ce ne arată faptul că piața valutară este stabilă? Ne arată că piața monetară internă, pi ...
* Oarecum atipic și contrar așa ziselor cutume ale acestei rubrici, deschidem balul de azi cu un fel de știre din sport. Practic, nu știam cum să trag de timp, ca să nu scriu otova, din prima, despre cum echipa națională de fotbal a României a mâncat bătaie de la formația similară a Bosnei. Au dat ei 3 goluri, dar am marcat și noi unul. Dacă m-aș uita în gura selecționerului, adică a lui nea Mircea, cum îi spun cei din anturajul fotbalistic, aș zice că, pentru înfrângere, ...
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj cu prilejul împlinirii a 38 de ani de la revolta anticomunistă din 15 noiembrie 1987, subliniind importanța acelui moment în istoria recentă a României. Șeful Guvernului a descris revolta muncitorilor brașoveni ca pe un act colectiv de curaj care a spart tăcerea impusă de regimul totalitar și a pregătit terenul pentru schimbările din 1989, conform HotNews.ro. „Cu 38 de ani în urmă, în plină dictatură, la Brașov izbucnea prima revol ...

Controversă privind premiile pentru medaliații Gimnaziadei

Duminică, 16 Noiembrie 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Educației și Cercetării anunță că sistemul de premiere pentru elevii sportivi rămâne neschimbat față de anii trecuți, în ciuda nemulțumirilor exprimate de un grup de părinți. Instituția precizează că responsabilitatea acordării premiilor revine Federației Sportului Școlar și Universitar (FSSU), care va recompensa elevii medaliați ce au făcut parte din delegația înscrisă oficial la Gimnaziada U15. Aceștia au fost selectați de federațiile sportive național ...

Decizie fără precedent pentru clădirile din Herculane

Duminică, 16 Noiembrie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Justiția din România marchează o premieră: un magistrat a dispus confiscarea, în favoarea statului, a 19 clădiri de patrimoniu din Băile Herculane, abandonate de zeci de ani în urma unor litigiilor nesfârșite, informează Mediafax. Curtea de Apel Timișoara a stabilit, în primă instanță, că aceste imobile – în care, timp de peste un secol, a funcționat una dintre cele mai apreciate stațiuni balneare din Europa – au fost scoase ilegal din proprietatea statului. Hotărârea ...

Control amplu în clinicile private

Luni, 17 Noiembrie 2025 08:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat duminică declanșarea unei verificări naționale în toate cabinetele și clinicile private care dispun de săli de operație, potrivit Digi24. „Este pentru prima dată după Revoluție când are loc un control de o asemenea amploare”, a precizat ministrul. În urma acțiunilor, autoritățile au retras autorizațiile a 20 de clinici și au sancționat alte 30. Măsura vine după moartea unei fetițe de doi ani, joi seară, în urma u ...

Voleibalistele de la CSU, înfrângere la Iași. Din sportul gălățean

Duminică, 16 Noiembrie 2025 16:30 | Publicat în SPORT
VOLEI. Etapa a cincea a Diviziei A2 de volei feminin a adus fetelor de la CSU o înfrângere. Meciul a avut loc la CSM 2020 Iași și s-a încheiat cu succesul gazdelor, scor 3-0 (25-20, 25-23, 25-18). Au fost și momente de echilibru, dar finalurile de set au fost gestionate mai bine de ieșence. Antrenoarele Ileana Berdilă și Adriana Dudnic au contat pe formula: Ana Maria Berdilă, Stănescu, Iordache, Constantin, Panait, Onaciu – Crăciun. Au mai jucat Neacșu, Arbunea și Răfoi. Următo ...

Cel mai bun centru medical balnear din ţară

Luni, 17 Noiembrie 2025 09:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Baza de recuperare și tratament a Centrului Medical Sanconfind, din Poiana Câmpina, judeţul Prahova, a fost distinsă cu Trofeul pentru cel mai bun centru medical balnear din România, în cadrul Galei Premiilor Turismului Balnear și de Wellness din România, desfășurată la Sovata, în perioada 11–13 noiembrie 2025. Potrivit comunicatului remis redacţiei, evenimentul a reunit cei mai importanți reprezentanți ai industriei balneare, spa și wellness din țară, alături de invitați ...
Pagina 10 din 3259