Poliţia a descins în baruri şi discoteci

Poliţia a descins în baruri şi discoteci
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

La Tecuci, poliţia a fost în alertă timp de trei zile, pentru a asigura păstrarea unui climat de ordine publică şi siguranţă rutieră. Lucrătorii Poliţiei Municipale, sprijiniţi de echipaje de luptători ale trupelor speciale, au descins în 15 cluburi, baruri şi discoteci din municipiu, unde au verificat nu mai puţin de 150 de persoane. Grosul celor 31 de nereguli constatate pe parcursul misiunilor nu au fost însă în locurile de distracţie, ci pe străzi, 28 de amenzi fiind aplicate numai la regimul circulaţiei.

"Au fost reţinute cinci certificate de înmatriculare, pentru defecţiuni tehnice ale autovehiculelor, precum şi trei permise de conducere, pentru consum de alcool. Valoarea totală a amenzilor se ridică la 10.200 de lei", precizează cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Doar două au fost cazurile în care s-au consemnat încălcări ale legilor penale. Unul a fost cel al unui tânăr de 28 de ani, depistat la volan cu o alcoolemie în aerul expirat de 0,75 la mie. Al doilea, concretizat într-un dosar penal pentru port fără drept de obiecte periculoase, este cel a unui adolescent de 17 ani, care plecase la plimbare înarmat cu un baston telescopic.

Citit 2237 ori Ultima modificare Marți, 17 Iulie 2018 18:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.