Evaluaţi acest articol
(11 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Primăriile marilor orașe au împrumutat milioane de euro pentru realizarea de investiții importante necesare dezvoltării comunităților, pentru că numai cu încasările de la bugetul local și finanțări europene multe dintre proiectele majore nu se pot realiza. De aceea, primăriile unor orașe precum Cluj, Oradea, Timișoara, Sibiu sau Iași au contractat credite bancare consistente pentru realizarea investițiilor publice.

Cluj-Napoca a împrumutat bani pentru a construi Filarmonică

Primăria municipiului Cluj-Napoca a contractat în 2020 un împrumut de 61 milioane de euro „pentru modernizarea și construirea de unități de cultură și recreere, reabilitarea arhitecturală a clădirilor, reabilitarea de drumuri și pasaje”, cum a anunțat primarul Emil Boc. Mai precis, cu acești bani se urmărește construirea Centrului Cultural Transilvania, care include o sală de concerte şi sediu pentru Filarmonica Transilvania, reabilitarea a două clădiri din centrul istoric și reabilitarea unui pasaj în zona gării.„Acel împrumut are flexibilitate mult mai mare decât altele, poți să îl adaptezi, să îl modelezi în funcție de nevoi, important este să îl ai”, a explicat Emil Boc la un post local de radio.
Municipalitatea și-a dorit să împrumute chiar 400 de milioane de lei (81 milioane de euro) pentru a realiza toate investițiile propuse, dar nu sunt bănci care să acorde o asemenea sumă pe o perioadă de 30 de ani. Un alt credit de aceeași valoare a fost contractat în 2011 pentru finanțarea investițiilor publice și este scadent la 30 mai 2041.
Și Consiliul Județean Cluj a luat un credit de 40 de milioane de euro de la BCR anul trecut pentru o perioadă de 15 ani în vederea finanțării obiectivelor de investiții publice de interes județean.

Credit pentru cofinanțarea proiectelor europene la Oradea

Oradea a împrumutat 21 de milioane de euro în 2017 în vederea cofinanţării unor proiecte din fonduri europene. Creditul contractat de municipalitate va fi plătit în termen de 22 de ani, din care 4 ani sunt de grație (interval în care nu se plătește decât dobânda), iar 18 ani reprezintă termenul de rambursare a datoriei, precizau reprezentanţii Primăriei Oradea la acea vreme. Finanțarea a fost acordată de Banca Europeană de Investiţii pentru domenii precum dezvoltarea şi reînnoirea spațiilor urbane, eficiență energetică, energie regenerabilă, infrastructura de transport și valorificarea energiei geotermale. O altă clauză avantajoasă a contractului a prevăzut utilizarea flexibilă a creditului. În cadrul portofoliului de proiecte sumele pot fi transferate de la un proiect la altul sau chiar pot fi incluse proiecte noi spre finanțare, cu condiția ca proiectul respectiv să facă parte din domeniile eligibile prevăzute în contractul cu BEI.

Străzi, școli și iluminat public din împrumut la Brașov

Primăria Brașov a împrumutat anul trecut 10 milioane de euro de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru eficientizarea energetică a mai multor școli și clădiri publice, precum și pentru lucrări de modernizare a iluminatului public, termenul de rambursare fiind de 15 ani. Asta după ce, în 2018, a contractat achiziția a 105 autobuze noi pentru transportul public tot grație unui împrumut BERD în valoare de 25 de milioane de euro.
În 2018 şi 2019, Primăria Braşov a închis două credite mai vechi în valoare totală de 24 de milioane de euro banii împrumutați fiind folosiţi pentru modernizarea infrastructurii rutiere.

Împrumuturi și la Iași, Timișoara, Sibiu, Constanța sau Ploiești

Anul trecut și consilierii locali din Iaşi au aprobat contractarea unui împrumut de 21 milioane de euro de la BERD, pentru modernizarea unor unităţi de învăţământ și a unui depou. În 2016, municipalitatea a luat alte 15 milioane de euro pentru achiziţia de autobuze.
Primăria Timișoara a luat în 2019 un credit de 46 de milioane de euro, o parte din sumă fiind destinată refinanțării unui credit mai vechi, cealaltă parte investițiilor în infrastructură, precum poduri peste Bega sau pasaje pietonale. Asta după ce, Primăria Timișoara luase și un împrumut prin Trezorerie, în valoare de 102 milioane lei, pentru a plăti în avans subvențiile pentru încălzire.
Sibiul a împrumutat 13 milioane de euro în 2015 de la BERD pentru a moderniza mai multe străzi din municipiu, iar doi ani mai târziu a împrumutat alte 14 milioane de euro pentru achiziția a 50 de autobuze noi.  Și Constanța a luat 20 de milioane de euro în 2018 de la BERD pentru a cumpăra 104 autobuze noi, iar Primăria Ploieşti a contractat în 2019 un  împrumut de 28 de milioane de euro, necesar pentru 11 obiective de investiţii, în condiţiile în care bugetul local nu avea fonduri pentru modernizare.

Citit 890 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Aprilie 2021 09:57

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro