Depistat cu documente false

Depistat cu documente false
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Un bărbat, în vârstă de 53 de ani, a fost depistat cu un document fals care atesta efectuarea inspecției tehnice periodice. Șoferul a fost oprit oprit în trafic, pentru control, pe DN 26, pe raza localității de frontieră Frumușița, în timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control. Bărbatul a prezentat un document care atestă efectuarea inspecției tehnice periodice, cu însemnele autorităților din Bulgaria, care nu îndeplinea condițiile de formă și fond ale unui document autentic. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta era fals. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu avea cunoștință despre faptul că documentul repectiv nu este autentic. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Citit 1032 ori Ultima modificare Vineri, 23 Aprilie 2021 17:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.