Sprijin pentru companiile care și-au păstrat angajații

Sprijin pentru companiile care și-au păstrat angajații
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Guvernul va sprijini IMM-urile care nu au desfiinţat locuri de muncă pe timpul pandemiei, a declarat ministrul interimar al Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, în cadrul Topului Naţional al Firmelor Private, organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

"Avem o ordonanţă de urgenţă pregătită - poate că dacă nu va fi ordonanţă de urgenţă, în funcţie de evoluţia învestirii Guvernului, poate vom apela la Parlament - prin care angajatorii din întreprinderile mici şi mijlocii care nu au făcut concedieri şi care au angajaţi plătiţi cu normă întreagă să beneficieze, de asemenea, de o măsura activă din partea statului, tocmai ca un semnal de recunoaştere a efortului făcut şi de stimulare în continuare a activităţilor", a explicat Raluca Turcan.

Pe de altă parte, ministrul interimar al Muncii nu a detaliat în ce va consta măsura de sprijin pregătită de Guvern pentru această categorie de IMM-uri.

Citit 824 ori Ultima modificare Joi, 11 Noiembrie 2021 00:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.