IKEA nu ia în calcul și Galațiul

IKEA nu ia în calcul și Galațiul
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Retailerul de mobilă IKEA, ale cărui singure două magazine de pe piața locală sunt în București, are în plan și dezvoltarea de alte formate, mai mici, în alte orașe din țară, scrie Ziarul Financiar, citat de Mediafax, dar Galațiul nu este printre ele. La Dumbrăvița, lângă Timișoara, a început construirea, pe 26.000 mp, a unui al treilea magazin IKEA din România, o investiţie de circa 60 de milioane de euro. Se pare că pe viitor vor fi luate în calcul și zonele în care IKEA a vândut foarte mult online în această perioadă. Conform sursei citate, cele mai multe comenzi online sunt plasate din Cluj și Timiș, iar Iași și Constanța sunt alte două zone cu potențial în acest sens, IKEA acordând, de asemenea, interes județelor Sibiu și Arad. Retailerul are şi cinci puncte de colectare – la Timișoara, Iași, Brașov, Cluj-Napoca și Constanța, toate la cel puțin 200 de kilometri distanță de Galați.

Singura legătură directă cu Galațiul a suedezilor de la IKEA este dată, deocamdată, de cele trei parcuri eoliene cumpărate acum doi ani și care operează la Frumușița, Vârlezi și Smulți.

Citit 10768 ori Ultima modificare Luni, 29 Noiembrie 2021 00:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.