În intervalul sâmbătă ora 10.00 - luni ora 3,00, în jumătatea nordică a ţării şi la munte sunt precipitaţii, pe arii restrânse moderate cantitativ.
În zonele joase de relief, acestea vor fi sub formă de ploaie pe parcursul zilei de sâmbătă (2 aprilie), iar din noaptea de sâmbătă spre duminică (2/3 aprilie) se vor transforma local în lapoviţă şi ninsoare. La munte va ninge, la început pe creste, apoi şi la altitudini mai mici. ANM a emis şi două alerte Cod galben.
Prima, în vigoare sâmbătă între orele 10,00 - 21,00, anunţă că vântul va avea intensificări în Dobrogea şi în estul Munteniei, cu rafale de 55...65 km/h şi izolat peste 70...75 km/h.
Cel de-al doilea, valabil de duminică ora 3,00 până luni la aceeaşi oră, informează că în Carpaţii Orientali şi Occidentali, precum şi în zonele joase de relief din judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Suceava şi Neamţ, temporar va ninge însemnat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă.
Chiar dacă Galaţiul nu este afectat de precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, avem parte de ploaie şi vânt puternic, în rafale.