Ce notă dau gălățenii Falezei Dunării

Ce notă dau gălățenii Falezei Dunării
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

Faleza din Galați este pe locul 1 când vine vorba de obiectivele turistice ale oraşului. Faleza este şi zonă de recreere pentru gălățeni, pe maul Dunării existând restaurante, cafenele, puncte de street food, părculețe pentru copii, piste de biciclete și multe altele. Cu o lungime totală de circa 4 km, faleza gălăţeană este cea mai lungă de pe malul Dunării. Pe lângă aceste plusuri, există și minusuri, cum ar fi celebrul gard albastru, scorojit și ruginit, gropile care-i pun în pericol pe biciclişti, scările înguste care reprezintă un adevărat pericol pentru persoanele care urcă sau coboară pe ele, deoarece sunt deteriorate, iar balustradele de-abia se mai țin.

Am încercat să aflăm părerea gălățenilor despre faleză şi i-am întrebat pe cei chestionaţi ce notă, de la 1 la 5, ar acorda falezei noastre. Din 20 de persoane care ne-au răsuns, 11 i-au dat nota 5, cinci au notat-o cu 4, iar patru i-au dat nota 3.

Iată și câteva dintre opinii:

Alexandra, 32 de ani, salariată: "Faleza este un obiectiv foarte frumos, păcat că nu este întreținută. Chiar e așa de greu să se dea o mână de vopsea pe acel gard albastru? Sau să repare gropile?"

Georgeta, 65 de ani, pensionară: "Este un loc foarte frumos și liniștit. Dacă ai nevoie de o oră de pauză, este alegerea perfectă. Sunt foarte multe standuri cu mâncare și băuturi, ceea ce creează o atmosferă plăcută."

Alin, 17 ani, elev: "Este un loc frumos din oraș, dar mi se pare că este neglijată de cei din conducere. Acum serios, chiar nu se poate renova celebrul gard albastru și astupa gropile?"

Constantin, 25 de ani, contabil: "Nu este nici cel mai frumos, dar nici cel mai urât din oraș. Se putea și mai bine, dar asta e. Dacă tot ne place să ne lăudăm cu faleza, hai să o și îngrijim. Degeaba este unică în Europa, dacă nu este întreținută."

Mihaela, 54 de ani, salariată: "Este un loc frumos, păcat de defrișările ce au avut loc pe celălalt mal, ofereau o imagine aparte. Sunt și mici imperfecțiuni, dar se pot remedia, dacă există voință și chef de muncă."

Citit 2881 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.