Se reiau cursele de pasageri pe Dunăre

Se reiau cursele de pasageri pe Dunăre
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Primăria Brăila a anunțat că va relua cursele de agrement pe Dunăre cu navele de pasageri "Lacu Sărat" şi "Chira Chiralina", singurele curse publice de pasageri din zona Galaţi-Brăila. Acestea au fost suspendate în urmă cu o lună, din lipsa personalului autorizat. La cel de-al şaptelea concurs organizat, s-au găsit căpitanul fluvial şi cei doi timonieri de care era nevoie. Astfel, joi, 28 iulie, vor fi reluate cursele pe Dunăre. Nava "Lacu Sărat" poate transporta între 30 şi 90 pasageri, iar "Chira Chiralina" poate îmbarca între 17 şi 25 de persoane. Înscrierile pentru curse se fac de luni până joi, între orele 8.30 şi 16.30, iar vineri între orele 8.30 şi 12.00. Nu se pleacă în cursă decât dacă se atinge numărul minim de pasageri. Tarifele sunt 15 lei/persoană pentru "Lacu Sărat" şi 20 lei/persoană cu "Chira Chiralina".

Citit 4015 ori Ultima modificare Joi, 28 Iulie 2022 06:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.