Beată criţă, a lovit o altă mașină în trafic

Beată criţă, a lovit o altă mașină în trafic
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

O șoferiță în vârstă de 39 de ani, care a băut peste măsură și s-a urcat la volan, a acroșat o altă mașină participantă la trafic. Accidentul s-a produs joi, 18 august, pe strada Regiment 11 Siret, din municipiul Galați, și din fericire s-a soldat doar cu pagube materiale. La fața locului, polițiștii Biroului Rutier Galați au constatat că femeia a condus autoturismul pe strada mai sus menționată și la un moment dat, ar fi virat la stânga spre o alee, fără a acorda prioritate altui autoturism care circula din sens opus și ar fi intrat în impact cu acesta. Chiar dacă, în urma incidentului, a rezultat doar avarierea autovehiculelor, polițiștii i-au testat alcoolscopic pe cei doi șoferi implicați, în cazul femeii fiind înregistrată valoarea de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Aceasta a fost condusă la spital, în vederea prelevării de mostre biologice și a stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Citit 1747 ori Ultima modificare Sâmbătă, 20 August 2022 07:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.