Aproape 100 de gălățeni recent infectați cu SARS-CoV-2

Aproape 100 de gălățeni recent infectați cu SARS-CoV-2
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În județul nostru, numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 70.360, odată cu confirmarea, în ultimele 24 de ore, a altor 98 de cazuri.

Joi, 25 august, 90 de gălățeni erau internați în spitale, 20 dintre aceștia fiind copii. Doi pacienți din Galați au fost internați la Terapie Intensivă.

Și la nivel național, în ultimele 24 de ore a fost înregistrată o scădere a numărului de noi cazuri, ajungând la 3.650 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 313 mai puține față de ziua anterioară. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 709 de persoane au fost reconfirmate.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 era joi, 25 august, de 3.049, cu 102 mai multe față de ziua anterioară. De asemenea, la Terapie Intensivă (ATI) sunt internate 251

de persoane, cu trei mai multe față de ziua anterioară. Dintre cei 251 de pacienți internați la ATI, 209 sunt nevaccinați.

Până joi, 25 august, 66.596 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat la nivel național. În intervalul 24.08.2022 (10,00) – 25.08.2022 (10,00) au fost raportate de către INSP 20 de decese (10 bărbați și 10 femei), fără decese raportate anterior intervalului de referință. Dintre cele 20 de decese, cinci au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 de ani, șapte la categoria de vârstă 70- 79 de ani și opt la categoria de vârstă de peste 80 de ani.

Citit 463 ori Ultima modificare Joi, 25 August 2022 17:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.