Distracție fără frontiere lingvistice

Distracție fără frontiere lingvistice
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În perioada 14-16 septembrie, JRS România în colaborare cu "Clowns without Borders" ("Clovni fără Frontiere") au desfășurat pentru copiii refugiați din Ucraina, și nu numai, activități distractive pline de umor și magie. Evenimentul s-a desfășurat în zonele în care sunt cazați copiii din Ucraina: Căminul C, Parcul din zona ANL M11, Palatul Copiilor, Grădinița "Clever Kids" și Fundația "Inimă de Copil".

Organizatorii şi copiii prezenți s-au convins că zâmbetul nu cunoaște bariere, iar veselia este înțeleasă în orice limbă. Bucuria copilașilor de a participa la un astfel de spectacol a fost imensă, pentru cei mai mulți fiind prima experiență de acest fel.

Animatorii "Clovni fără Frontiere" i-au încântat pe cei mici și pe părinții acestora cu energia lor pozitivă și pofta de viață. S-au făcut trucuri de magie, copiii au cântat și au dansat printre baloane de săpun și panglici colorate, iar în jurul căsuțelor au admirat un spectacol de acrobații. "Niciodată în viața mea nu am văzut așa ceva. Când voi fi mare, vreau să mă fac clovn", sunt cuvintele pe care un copilaș refugiat de 7 ani le-a spus cu bucurie.

Evenimentul a fost organizat pentru a aduce lumină și zâmbet în viața copiilor refugiați și de a demonstra încă o dată că există prietenie fără frontiere lingvistice sau de vârstă.

Citit 405 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Septembrie 2022 11:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.