Amenzi de 55.000 de lei, date de inspectorii în construcții

Amenzi de 55.000 de lei, date de inspectorii în construcții
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Pe parcursul primelor șase luni din acest an, inspectorii din cadrul Inspectoratului Județean în Construcții Galați, șase la număr, au efectuat 278 de controale, reiese dintr-un bilanț prezentat în cadrul Comisiei de Dialog Social din cadrul Prefecturii Galați.

Cele mai multe controale au fost cele curente privind execuția lucrărilor în construcții (188), controalele privind autorizarea continuării lucrărilor ajunse în faze de execuție determinante (40), precum și cele în domeniul supravegherii pieței produselor pentru construcții, stațiilor de producere betoane, mixturi asfaltice și agregate minerale și al laboratoarelor de analize și încercări (36 la număr). Inspectorii în construcții gălățeni au mai controlat comportarea în exploatare a construcțiilor existente (10) și respectarea sistemului de management al calității (2).

Printre cele 22 de măsuri dispuse în urma acestor controale s-au numărat cinci opriri de lucrări, șase expertizări și o sesizare în vederea autorizației de construcție. S-au dat și opt amenzi, cu o valoare cumulată de 55.000 de lei.

Pe parcursul primelor șase luni ale acestui an, s-au instrumentat și 45 de petiții.

Citit 903 ori Ultima modificare Joi, 22 Septembrie 2022 08:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.