Minorii ar putea fi amendați pentru fumatul în public

Minorii ar putea fi amendați pentru fumatul în public
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Proiectul, depus de câțiva parlamentari PSD, prevede modificarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Acest proiect ar introduce interdicția minorilor de a mai fuma într-o serie de locuri publice. Amenda ar fi cuprinsă între 100 și 500 de lei.

Deși proiectul nu interzice în totalitate consumul de țigări de către minori, vor exista unele locuri în care fumatul va fi interzis.

„Se interzice consumul de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat, precum şi pe o rază de 200 m, în jurul acestora”, se prezintă în proiectul de lege.

Proiectul a fost elaborat de către un grup de parlamentari PSD, mai exact senatorul Bogdan Matei, respectiv, deputații Eugen Neață, Daniel Oteșanu și Ștefan-Ovidiu Popa.

Parlamentarii spun că această idee a venit după o lucrare de analiză realizată de Agenția Națională Antidrog privind prevenția consumului de tutun în rândul tinerilor.

Citit 548 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.