Legumicultorii, controlați de două ori pentru ajutorul de minimis

Legumicultorii, controlați de două ori pentru ajutorul de minimis
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În județ, nu mai puțin de 4.285 de legumicultori sunt potențiali beneficiari ai programului de susținere a producției de legume în spații protejate. Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2022. Este vorba despre tomate, ardei gras și/sau lung (capia), castraveți, fasole păstăi, salată, spanac, ceapă verde. Sprijinul financiar se acordă beneficiarilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru o singură cultură în ciclul II de producţie/1.000 mp, pentru producțiile de legume valorificate în perioada 15 octombrie – 9 decembrie. Programul, denumit generic "Tomata", este împărţit în două cicluri de producţie, iar tomatele pot fi cultivate în ambele cicluri. Valoarea sprijinului total este de 4.000 de euro/beneficiar, iar producţiile minime trebuie să fie de 3.000 de kilograme/1.000 de mp.

”În județul nostru, aceste solare, cunoscute sub denumirea de spații protejate, se concentrează în zona de nord a județului, fiind bine cunoscută localizarea lor în arealul Tecuci - Matca. În acest context, legumicultorii gălățeni sunt verificați de două ori, mai întâi, de colegii de la APIA și, mai apoi, de echipe mixte, împreună cu funcționari de la Direcția Agricolă, pentru producția de dinainte de recoltare. Dacă tot ne dorim economie la combustibilul pe care îi folosim în aceste deplasări și nu numai, am putea comasa aceste controale”, crede Doina Ragea, directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Județene (DAJ). Aceasta a mai precizat, pentru cotidianul nostru, că producția de legume în spații protejate este bună în județul nostru și nu avea cum să fie altfel, atâta vreme cât legumele au primit apa necesară.

Citit 360 ori Ultima modificare Vineri, 30 Septembrie 2022 08:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.