Șeful parcului de eoliene se justifică. „La Galați bate vântul în orice sector”

Șeful parcului de eoliene se justifică. „La Galați bate vântul în orice sector”
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Într-o perioadă în care ne curgeau anumite substanțe din nas după investițiile atrase de Brăila, iată că se strigă Bingo și la noi. O să ne strice puțin frizura, dar măcar vom cheli frumos. Am aflat de ce la Galați va fi ridicat cel mai mare parc eolian din România.

Super-investiție

Cum să nu faci tumbe de bucurie când auzi de o asemenea investiție într-un oraș care tocmai pierduse la mustață cu rivalul de peste dig? E vorba de acea fabrică Tesla de la Brăila, însă nu e cazul să ne facem sânge rău. Sorții ne-au scos în cale o companie care își dorește să dezvolte în județul nostru cel mai mare parc eolian din România, o investiție fără precedent pentru care trebuie să le mulțumim aleșilor locali. Dar și brandului care se va implica pe meleaguri covurluiene, este vorba despre Hoopeks International, care deja a obținut avizul tehnic pentru racordarea la rețea a proiectului eolian de 629 MW. Se spune că investiția s-ar cifra la aproximativ 500 de milioane de euro.

Să nu picăm în acel banc!

Acum să-i vedem pe brăileni, cu siguranță nu le va pica bine vestea că se vor învârti ventilatoarele acelea uriașe în draci și că, astfel, îi vom întrece. Sperăm că din această investiție va avea de câștigat și bugetul județului Galați, însă este prea devreme pentru a ne face planuri. Am fi, fără voia noastră, eroii ecranizării bancului cu Bulă și cu balega de cal pentru care mai era nevoie de o șa de piele. Ca să aflăm detalii, ba chiar să ni se spună de ce a fost ales Galațiul pentru acest mega-proiect, l-am contactat pe șeful companiei Hoopeks International, care s-a arătat dispus să comunice. Eram învățați cu businessmenii mioritici care preferă să stea mai mult ascunși. Vechi metehne.

Ne-a vorbit pe șleau

"M-ați întrebat de ce am ales Galațiul pentru a investi în acest proiect de viitor. Nu trebuie să sapi prea mult pentru a afla acest răspuns, sper să vă simțiți flatați de interesul nostru. Adevărul este că la Galați bate vântul în orice sector, pe toate liniile și diagonalele. Și de sus în jos, și de la est la vest. Aici, vântul este la el acasă. Nu mai aveți industrie, agricultura s-a dus la vale, după ce ați început să vindeți terenuri, nu aveți infrastructură, nu prea sunt planuri, e fix așa cum trebuie ca să prindă aripi energia eoliană", ne-a declarat fără să clipească proprietarul acestui concern. Ne-am enervat și i-am închis reportofonul în nas. Nu vi se pare că exagerează?

Împăratul Eolian

Pamflet în versuri

Alde Analfabet Vodă de Submarin Cosorescu

Nişte maimuţoi cu şlapi şi cu papuci

răspândesc atâta putoare în autobuz, în magazin şi peste tot,

încât nici masca de gaze nu mai face faţă,

încât îţi vine să te-ntrebi ce fel de zigot

o fi purtat alde mă-sa în cloacă,

de au umplut patria cu atâtea rebuturi, cu atâta chilimoaţă,

cu atâtea şi atâtea mutre de bâtă şi ghioagă!

Aerul condiţionat fuge de rupe geamurile,

pereţii, uşile, pământul, cerul şi alte substantive nevinovate,

dacă nu face apoplexie, dacă nu pică lat,

dacă nu se găseşte o soluţie de stârpire - fără doar şi poate -

a cestor surse sufocante, dacă nu se spală cu sodă

şi nu se tratează cu flit scăfârliile din Palat,

adică din locul unde dorm alde Analfabet Vodă!

Galațiul în imagini

Vocea cetățeanului, vocea politicianului

Alte glume despre parcul eolian de la Galați

* Parcul eolian din județul nostru ar trebui să aibă angajați doar din Galați. Abia atunci ne-am bucura cum se cuvine de această plasare de capital. Cu toate că este posibil ca vreun investitor din județele învecinate, de genul lui Adrian Porumboiu de la Vaslui, să se bucure în aceeași măsură.

* Și de dragul jocului de cuvinte, "morile" contemporane de vânt vor face parte din realitatea cotidiană poate și pentru că mereu ne-a plăcut să ne dăm în vânt după orice. Nu întâmplător scandăm mereu, la ieșirile în stradă sau acasă, pe fotoliul din sufragerie, că vrem o țară ca afară. Numai să nu avem responsabilități suplimentare.

* Unii dintre contribuabili se smiorcăiau că orașul și județul sunt lipsite de parcuri. Există, doar n-ați uitat, și parcul intitulat Zona Liberă. Acolo bate vântul pe bani foarte mulți, ar fi loc de câteva "sonde", nu vi se pare? 

* Am uitat să menționăm: și investiția eoliană demnă de Cartea Recordurilor a fost adusă la Dunărea de Jos tot de Partidul Național Liberal. A anunțat președintele filialei gălățene, George Stângă. Trăiască partidul, trăiască al său președinte!

Vrem o țară ca rafală

Cum ajungi la Oktoberfest, dar nu recunoști

Primăria Galați va fi prezentă, în perioada 4-6 octombrie, la standul comun al României la Expo Real München, cel mai mare târg din Europa pentru proiecte imobiliare și investiții. Sună excelent, iarăși devenim optimiști și bucuroși din cale-afară. Și cum serbăm noi o asemenea satisfacție? Ieșim la o terasă, cu multe halbe. Pline. Evrika! Ne-am prins. Reprezentanții municipalității nu știau cum să-și justifice prezența în Germania în dubioasa lună octombrie. Ce investiții, care târg? De fapt, e târg, dar i se mai spune și Oktoberfest (foto). Cu halbe pline de bere. Noroc! Că ne-am prins.

Oktober-șest

Precizare

Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 4387 ori Ultima modificare Duminică, 02 Octombrie 2022 20:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.