Au tăbărât pe automatul de ţigări

Au tăbărât pe automatul de ţigări
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

”Viața liberă” semnala chiar ieri existența unui automat de țigări amplasat în Galați, în văzul tuturor, într-o stație de autobuz din vecinătatea unui liceu de prestigiu din oraș. Joi seară, aparatul a fost vandalizat de niște tineri dornici de senzații tari.   

Automatul de țigări amplasat în stația de autobuz de la Neacșu a fost luat cu asalt de trei adolescenți dornici de distracție. Joi seară, cei trei tineri au dat târcoale aparatului, dornici probabil să intre în posesia unor țigări electronice. Enervați de faptul că nu și-au putut atinge scopul, tinerii au devastat aparatul de țigări lovindu-l și trăgând de el. Comportamentul lor a fost filmat și pus pe rețelele de socializare, astfel încât fapta acestora a ajuns și la urechile oamenilor legii care s-au autosesizat și au început cercetările. ”După apariția în spațiul public online a acestei înregistrări video, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Galați s-au autosesizat și fac verificări în vederea stabilirii întregii situații de fapt, a identificării persoanelor și luării măsurilor legale care se impun”, ne-a declarat agent-șef principal Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Galați.

Citit 3900 ori Ultima modificare Marți, 29 Noiembrie 2022 14:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.