Parohia „Sfinții Mina, Victor şi Vichentie“, Școala Gimnazială “Miron Costin” și Asociația „Baza de Afaceri și Servicii - BAS.ro” organizează o acțiune caritabilă pentru copiii din zonele defavorizate din județul Galați. Organizatorii nu i-au uitat nici pe copiii ucraineni care anul acesta petrec un altfel de Crăciun, dată fiind situația actuală din țara lor. ”Mulțumim părinților și sponsorilor care au fost alături de noi la edițiile din anii trecuți. Și anul acesta, în preajma Sărbătorii Nașterii Domnului, ne dorim ca unor copii defavorizați să le aducem încă un motiv de bucurie. În acest scop, la Biserica «Sf. Mina» se va organiza o colectă pentru a ajuta copiii defavorizați din satul Chiraftei, comuna Măstăcani, județul Galați, satul Roșcani, comuna Băneasa, județul Galați și satul Cartal, din sudul Basarabiei, Ucraina. Cadourile colectate până sâmbătă, 17 decembrie, vor fi transportate la Chiraftei și Roșcani. Deplasarea la Cartal (Ucraina), va fi în data de 29 decembrie. Cartal este un sat românesc. Din cei aproximativ 3.000 de locuitori, peste 2.800 vorbesc limba română. Rugăm părinții să ajute copiii să pregătească și să aducă, pentru cei mai mici ca ei, cadouri. În ele pot fi puse cărțile, jucăriile și hăinuțele care le sunt de prisos. Sunt binevenite și alimentele neperisabile, aparatele electrocasnice”, ne-a declarat Mihai Popa, organizatorul acțiunii caritabile.