Bugetul pentru laptopuri și tablete, epuizat

Bugetul pentru laptopuri și tablete, epuizat
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că bugetul de 10 milioane de lei al celei de-a doua etape a Programului Rabla pentru Electrocasnice a fost epuizat în 6 ore și jumătate. A doua etapă, ale cărei înscrieri au început luni, 12 decembrie, a fost dedicată laptopurilor și tabletelor. Conform AFM, solicitanții au generat 24.004 vouchere, din care 13.994 pentru laptopuri și 10.010 vouchere pentru tablete. De asemenea, în prima etapă, au fost generate 52.671 de vouchere, a câte 400 de lei fiecare, pentru categoriile frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice/congelatoare, mașini de spălat rufe și mașini de spălat vase.

Voucherele generate în cele două etape urmează să fie aprobate în ședința Comitetului de Avizare de marți, 13 decembrie și publicate pe site-ul AFM. Valabilitatea voucherului este de 7 zile de la data validării, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat. Ulterior, formalitățile de achiziționare a echipamentelor eligibile trebuie realizate tot într-un termen de 7 zile.

Citit 651 ori Ultima modificare Marți, 13 Decembrie 2022 15:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.