Prins fără permis la volanul unei mașini neasigurate și reţinut

Prins fără permis la volanul unei mașini neasigurate și reţinut
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Un şofer, în vârstă de 19 ani, depistat în timp ce conducea o mașină fără asigurare și fără a deține permis, a fost reținut pentru 24 de ore. Polițiștii l-au depistat în trafic marți, 10 ianuarie, pe raza localității Tudor Vladimirescu. În urma controlului, s-a stabilit că tânărul nu deținea permis de conducere și nici autoturismul nu era asigurat cu o poliță de asigurare a răspunderii civile obligatorii. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic și antidrog, rezultatele fiind negative. În consecință, a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și s-a luat măsura reținerii certificatului și plăcuțelor de înmatriculare, tânărul fiind sancționat contravențional cu amendă de 1.000 de lei. După audiere, documentarea activității infracționale și administrarea probatoriului în cauză, polițiștii formațiunii investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești au dispus reținerea tânărului de 19 ani, pe o durată de 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de joi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Liești, cu propunerea luării unei măsuri preventive. Tânărul şi-a pierdut libertatea fiindcă, la momentul noii fapte, acesta se afla deja sub măsura controlului judiciar, din 3 decembrie 2022, fiindcă fusese surprins conducând, fără permis, un vehicul neînmatriculat și cu numere false.

Citit 6556 ori Ultima modificare Joi, 12 Ianuarie 2023 18:54

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.