Kai Hilgemann, fiul sculptorului Ewerdt Hilgemann, autorul lucrării „Omagiu lui Brâncuși” a fost oaspete la Galaţi, săptămâna trecută.
Citește și Omagiu lui Brâncuși” încă așteaptă finalizarea lucrărilor, Sculptura „Omagiu lui Brâncuși”, ridicată pe soclu după 32 de ani, Redeşteptarea „frumoasei adormite” pe Faleză. Ewerdt Hilgemann, despre renaşterea sculpturii sale
După ce a văzut oraşul şi sediul Primăriei, acesta a vizitat, alături de viceprimarul oraşului, Lucian Andrei, şantierul de pe Faleza Dunării, din zona Trecere Bac, unde a fost expusă impozanta sculptură a tatălui său. Germanul s-a declarat încântat de faptul că această operă este pusă în valoare și a transmis gândurile bune ale autorului.
Kai Hilgemann ne-a vizitat la redacţie şi ne-a mulţumit pentru tot ce am făcut ca sculptura să fie repusă în drepturi. De asemenea, a ţinut să ne spună că sculptura de la Galaţi este cea mai înaltă dintre toate cele realizate de Ewerdt Hilgemann. Pentru că autorităţile au promis că vor organiza o dezvelire oficială a monumentului, Kai Hilgemann a declarat că şi-ar dori să fie prezent la eveniment, eventual împreună cu tatăl său, care a urmărit îndeaproape campania de presă a "Vieţii libere", precum şi reacţiile autorităţilor locale, cu care familia Hilgemann s-a aflat în contact referitor la acest proiect.