În ambarcațiunea care s-a răsturnat duminică seară pe Dunăre, la Cotul Pisicii, se aflau șase adulți și doi copii,care au văzut moartea cu ochii în urma unei manevre a pilotului. Este vorba despre o femeie din Galați, care a pierdut controlul bărcii, fapt care a dus la răsturnarea acesteia. Toți ocupanții au ajuns în apă, accidentul fiind semnalat pe 112. Cei care au ajuns la fața locului, polițiștii Secției Navale de la Transporturi, au constatat că atât adulții cât și copiii erau în siguranță.
”Din verificările preliminare efectuate de echipa operativă care s-a deplasat la locul indicat, respectiv mila marină MM 76, zona cunoscută sub denumirea de Cotul Pisicii, s-a stabilit faptul că o ambarcațiune de agrement, condusă de o femeie, de 37 de ani, din municipiul Galați, în care se aflau șase adulți și doi copii minori, de 9, respectiv 10 ani, s-ar fi răsturnat în fluviul Dunărea, pe fondul manevrării greșite. Toate persoanele purtau veste de salvare și au reușit să ajungă pe malul tulcean. Femeia deține permis de conducere ambarcațiune clasa D”, au precizat reprezentanții Secției Regionale a Poliției Transporturi Galați.
Femeia de 37 de ani a fost testată pentru consum de alcool și droguri. Dacă la primul a reieșit că nu băuse nimic, cu totul altul a fost rezultatul la verificarea cu aparatul Drugtest. Acesta a arătat o valoare pozitivă pentru benzodiazepine, compus regăsit de regulă în medicamente pentru tratarea anxietății și depresiei. Gălățeanca a fost dusă la spital pentru prelevarea de probe biologice, pe numele ei fiind întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unei nave de către o persoană care se află sub efectul unor substanțe psihoactive.